„Sunt foarte sigur că Dunărea va fi în primele locuri promovabile în sezonul următor”. Bogdan Șandru, unul dintre „motoarele” echipei lui Mihalcea

Marius ANGHEL 09 Jun. 2017, 15:03 Liga 2

Bogdan Șandru (27 de ani), fundașul echipei Dunărea Călărași, a fost unul dintre cei mai importanți jucători pe care i-a avut la dispoziție Adrian Mihalcea în sezonul recent încheiat al Ligii 2. Jucătorul originar din Băicoi, Prahova, a bifat 25 de meciuri și a înscris 5 meciuri. Șandru a vorbit pentru prima dată despre atmosfera din lotul Dunării, echipă alături de care a încheiat campionatul pe locul 7, cu 56 de puncte.

Salut, Bogdan! Cum a fost acest sezon?
Salut! S-a încheiat acest sezon pentru noi. Știe toată lumea cât de greu am început și pe ce loc am terminat turul de campionat. Pentru noi a fost o mare dezamăgire, sincer, dar cu schimbarea conducerii și cu o altă mentalitate de a câștiga și de a face performanță la Călărași au început să apară și transferurile pentru a ne clasa cât mai sus posibil și am reușit. Cu puțin noroc puteam să ne clasăm în primele 4 echipe al campionatului, dar ne putem mulțumi cu ce am realizat să spunem și să recunoaștem asta.

Ai trecut printr-o perioadă mai puțin fastă la Dunărea?
Situația mea la început nu a fost una dintre cele mai bune, deoarece m-am accidentat la început și deja se punea întrebarea dacă mă mai țin la echipă sau nu, iar cu sprijinul noului președinte Leo Bogdan, căruia țin să-i mulțumesc pe această cale, pentru că m-a susținut și m-a sprijinit și acum, le-am demonstrat contestatarilor că se făcea o greșeală cu plecarea mea.

Cum vezi sezonul următor?
Sezonul următor cu siguranță va fii unul foarte interesant și cu o luptă foarte mare la promovare. Noi suntem pregătiți să ne batem de la egal la egal cu orice echipă și o să facem tot ce putem să și promovăm, dar o să avem nevoie și de publicul din Călărași să ne fie alături. Pot spune că deja la Călărași mi-am găsit o a doua familie și asta mă ajută și este îmbucurător pentru noi și obiectivele mărețe pe care le-am propus în acest an. Sunt foarte sigur că Dunărea va fi în primele locuri promovabile în sezonul următor. Nu este bine să ne facem calcule, ci să așteptăm începerea campionatului și atunci o să vorbim mai mult pe teren decât în afara lui.

Ce faci în vacanță?
În vacanța ce o avem vreau să mă relaxez și să profit de ea cât mai mult că apoi ne așteptă o perioadă foarte grea de pregătire și nu o să mai avem timp să ne gândim la vacanță.

Mergem la Mondiale?
Sincer? Mi-aș dori foarte mult să se califice România la un Mondial, mai ales că nu am mai făcut asta de 15 ani. Este greu, dar nu imposibil…

Vacanță plăcută!
Mulțumesc! Aș mai vrea să spun ceva! Vreau să închei prin a ne saluta toți fanii și suporterii de la Călărași! Vreau să fie alături de noi tot timpul și le promitem că nu-i vom dezamăgi!

În cele 15 jocuri disputate în 2017, Dunărea a înregistrat 10 victorii, 3 egaluri și 2 înfrângeri, realizând un golaveraj foarte bun, 30-14. La general, călărășenii au obținut în 34 de meciuri 16 victorii, 8 egaluri și 10 înfrângeri, golaverajul total fiind 52-40.

Articol și foto de Cătălin NIȚU

Marius ANGHEL 09 Jun. 2017, 15:03 Liga 2
Pe aceeași temă