Șumudică și Grigore au depus memorii

Publicat: 29 Mar. 2009, 15:30 Actualizat: 29 Mar. 2009, 15:31 Liga 2
Șumudică și Grigore au depus memorii

Consilierul sportiv al FC Ploiești, Marius Șumudică, dar și fostul antrenor al Științei Bacău, ploieșteanul Octavian Grigore, au depus memorii la Comisia pentru Soluționarea Litigiilor din cadrul Federației Române de Fotbal.

 

Primul se judeca pentru banii cuveniți perioadei în care a antrenat pe Progresul București, iar Tavi s-a adresat împotriva celor de la Lotus Luceafărul Băile Felix. Grigore solicită plata a trei salarii restante, dar și achitarea clauzei de reziliere a contractului, de la noii proprietari ai echipei, cauzele celor doi nefiind singulare. Asta pentru că, în afară de Sumudică, și secunzii săi, Dan Dumitrescu și Radu Crețulescu, dar și patru jucatori de la FC Ploiești – Radek Oprsal, Paulinho Pestana, Valentin Sandu și Alexandru Stan – au de recuperat salariile restante, suma pe care “bancarii" o au de achitat, în total, celor șapte foști angajați, fiind de peste 50.000 de euro! Nu este exclus chiar ca Progresul sa ajungă, săptămânile viitoare, la neprogramare în campionat, tocmai din cauza neachitării acestor datorii, antrenorii și jucătorii fiind deciși să ceară executarea sentințelor favorabile obținute.

 

Nici Grigore nu este singurul salariat de la Știinta care are bani de recuperat, secundul Gheorghe Liliac și portarul echipei FC Ploiești, Bogdan Miron, având și ei “bani de luat".
 

 

Articol scris de Marian Dima

Publicat: 29 Mar. 2009, 15:30 Actualizat: 29 Mar. 2009, 15:31 Liga 2
Pe aceeași temă