Prin restructurarea campionatului Ligii 1, care a făcut ca echipe importante precum Gaz Metan Mediaș, FC Brașov, Universitatea Cluj, Rapid București, Oțelul Galați sau Ceahlăul Piatra Neamț să fie trimise să evolueze începând din toamnă în eșalonul secund, viitorul sezon al Ligii a 2-a se anunță cu mult mai dificil decât cel recent încheiat. Conștienți de acest lucru, conducătorii Rapidului încearcă să contureze un lot de jucători competitiv, care să-i permită grupării sucevene o clasare fără emoții în prima jumătate a clasamentului.
În acest sens, prioritară pentru „alb-vișinii” este semnarea unor noi înțelegeri cu o serie de jucători de bază din sezonul precedent, cum sunt Dragoș Sfrijan, Florin Plecanciuc și George Apostol, cărora le-au expirat contractele cu gruparea de pe Areni pe data de 1 iunie.
„Cei trei sunt nu doar fotbaliști foarte buni, ci și caractere deosebite. De aceea, sper să-i convingem să continue alături de noi. Sfrijan și-a dat deja acordul verbal să rămână la noi, în vreme ce discuțiile cu Plecanciuc se vor relua în perioada imediat următoare, după ce Florin se va întoarce cu proaspăta lui soție din luna de miere. Referitor la Apostol, acesta aparține de Concordia Chiajna și așteptăm să aflăm poziția clubului ilfovean în ceea ce-l privește. Nu în ultimul rând, suntem interesați și de repatrierea portarului Andrei Rohețki, care în acest moment se află la muncă, în Anglia”, a declarat președintele executiv al Rapidului, Dumitru Moldovan.
Fotbaliștii Rapidului sunt în vacanță până la noi ordine
Oficialii grupării Rapid Suceava i-au trimis în vacanță pe jucători în urmă cu două săptămâni fără să structureze un program ferm pentru perioada de pregătire din intersezon. Și asta din cauza incertitudinilor care planează asupra desfășurării viitorului sezon al Ligii secunde, toți cei implicați în fenomen așteptând ca multe din semnele de întrebare să-și găsească răspuns la Adunarea Generală Extraordinară a LPF2, programată pe data de 18 iunie, la Sărata Monteoru. Cu acest prilej se vor aduce la cunoștință delegaților detaliile implementării contractului cadru dintre cluburi și jucători, dar vor avea loc și informări cu privire la modificările ROAF legate de obligativitatea de a avea în noul sezon un lot format din maxim 25 de fotbaliști, urmând să se anunțe și cum va fi compus acesta.
De asemenea, se vor purta discuții cu privire la condițiile promovării și retrogradării pe sistemul aprobat de două serii a câte 14 echipe și se va pune din nou pe tapet problema vânzării drepturilor de televizare. În cadrul ședinței vor mai avea loc dezbateri pe teme dintre cele mai diverse și se vor face propuneri cu care se va merge la următorul Comitet Executiv al Federației Române de Fotbal.
„Sunt multe aspecte care trebuie clar stabilite, dar nu așteptăm ca totul să se rezolve bătând din palme, după întrunirea de joi. Sperăm măcar să se traseze datele viitorului sezon, astfel încât să ne putem organiza și noi programul din intersezon. În funcție de când va începe ediția de campionat 2015-2016, vom ști și noi când să-i chemăm pe jucători la antrenamente”, a declarat antrenorul principal al Rapidului, Bogdan Tudoreanu.
Articol scris de Gabriel TODERAȘCU