Cu un moral foarte bun după două victorii legate, la Timișoara și acasă cu Balotești, fotbaliștii Forestei Suceava pleacă încrezători în deplasarea de la Berceni, din etapa a 5-a din Liga a 2-a de fotbal. Sâmbătă, de la ora 11:00, echipa pregătită de Cristi Popovici va încerca să obțină al treilea succes consecutiv din acest sezon, înaintea meciului de pe teren propriu cu liderul la zi, Chindia Târgoviște.
Foresta nu va putea conta la meciul cu Berceni pe doi jucători importanți, fundașul Daniel Lung fiind în continuare accidentat, în timp ce Răzvan Avram este suspendat. Mai mult, ultimii doi jucători veniți, Ferariu și Strugariu vor fi cu actele-n regulă abia din etapa viitoare.
Antrenorul Cristi Popovici se așteaptă la un meci dificil cu Berceni, cu o echipă ce nu a reușit să obțină punct în primele patru runde, dar își dorește ca echipa să plece cu toate cele trei puncte.
„Ne așteaptă o deplasare la Berceni de la care avem așteptări foarte mari. În primul rând, obiectivul este menținerea parcursului bun și este clar că ne dorim cele trei puncte. Întâlnim un adversar care are zero puncte, dar care a făcut jocuri bune, mai ales în meciul de acasă cu liderul din Târgoviște, când au pierdut doar cu 1-0, gol primit în repriza a doua, iar cu Râmnicu Vâlcea au primit repede gol și contrar așteptărilor au echilibrat jocul destul de repede. Ideea este că nu ne așteaptă un meci ușor și de asta le-am cerut jucătorilor să fie concentrați și mobilizați astfel încât să ne întoarcem cu cele trei puncte puse în joc”, a explicat Cristi Popovici.
Sfrijan și Apostol vor juca împotriva foștilor colegi de la Rapid CFR
Foresta Suceava va întâlni o echipă ce are în componență doi fotbaliști suceveni ce au evoluat mulți ani pentru Rapid CFR Suceava, Apostol și Sfrijan.
„Au în componență doi jucători suceveni ce au evoluat la Rapid CFR, Sfrijan și Apostol, și cu siguranță vor dori să demonstreze că s-a greșit când au fost lăsați să plece. Au un lot destul de echilibrat și din ce am înțeles eu, o duc mai prost cu pregătirea fizică, deoarece s-au reunit foarte târziu”, a mai adăugat tehnicianul Forestei.
Cristi Popovici a explicat încă o dată că nu îi este foarte ușor să facă primul 11 la fiecare meci, deoarece are un lot de jucători valoroși, de valori apropiate, unde concurența e foarte mare.
„Orice antrenor are probleme în a face primul 11 atunci când are la dispoziție jucători de valoare și o concurență acerbă pe posturi. Încerc de fiecare dată să introduc primul 11 care consider eu că la momentul respectiv e cel mai bun. Mă bucur că cei ce au venit de pe bancă, mai ales la meciul cu Balotești, au adus un plus echipei și chiar au marcat, un exemplu fiind Vlad Bujor. Practic eu vreau ca jucătorii mei să nu se considere rezerve. De la etapă la etapă e clar că e dificil să faci diferențe, în funcție de aportul lor, de felul în care se pregătesc. Poate în unele meciuri o să țin jucători care îmi doresc să aducă un plus în ultimele 30 de minute sau chiar de la pauză”, a comentat Popovici.
Popovici vrea ca Foresta să fie de fiecare dată echipa care impune jocul din teren
Cristi Popovici crede că echipa sa stă bine la capitolul pregătire fizică și asta s-a văzut în meciul cu Balotești, dar în același timp acest lucru se va vedea mai clar după meciul cu Berceni. Mai mult, tehnicianul Forestei vrea ca echipa sa să-și impună jocul în teren și să nu fie una defensivă.
„Am zis și-n vestiar, întotdeauna vreau să fim echipa care ne impunem pe teren, dacă am reuși de fiecare dată ar fi extraordinar. Maniera noastră de joc nu este una defensivă și de aceea de la început până la sfârșit încercăm să ne impunem jocul. Am reușit în multe momente, dar au fost și situații când adversarul ne-a pus în situații dificile, însă asta e mentalitatea mea pe care vreao s-o imprim jucătorilor”, a încheia Cristi Popovici.
Alin Mutu și Vlad Bujor își doresc să joace și să ajute echipa cât mai mult
La conferința de presă organizată ieri la stadionul Areni au fost prezenți și doi dintre jucătorii veniți în această vară la Suceava, ambii reușind să marcheze până acum câte un gol.
„Mă bucur că am ajuns la Suceava, la o echipă de tradiție, cu oameni minunați ce vin la meciuri în număr foarte mare. Mă bucur că pot lucra cu niște oameni experimentați, atât staful tehnic, cât și cei din conducere. Sperăm ca la final de an, când tragem linia, să fim cât mai sus, acolo unde ne dorim cu toții”, a declarat fundașul Alin Mutu.
Venit de la Botoșani, atacantul Vlad Bujor a reușit să marcheze pe finalul meciului cu Balotești. „A fost un an greu pentru mine la Botoșani, deoarece nu am avut șansă și am jucat destul de puțin, deși îmi doream să evoluez cât mai mult. Am făcut trecerea la Suceava cu scopul de a avea cât mai multe minute în teren și să ajut această echipă”, a spus Vlad Bujor.
Sursa: Monitorul de Suceava
Foto: Gazeta SV