Sucevenii au ajuns să joace două meciuri în mai puțin de 48 de ore. Cu Gloria vor evolua tot sâmbătă

Marius ANGHEL 24 Oct. 2014, 14:00 Liga 2
Sucevenii au ajuns să joace două meciuri în mai puțin de 48 de ore.** Cu Gloria vor evolua tot sâmbătă

Cu toate că parcursul din Cupa României a încărcat peste măsură programul echipei sucevene, oficialii Rapidului nu regretă însă acest lucru. Sâmbătă, sucevenii joacă în deplasare la Voluntari, joi evoluează în optimile Cupei cu Petrolul, iar sâmbăta cealaltă cu Gloria Buzău în campionat.

„Confruntările cu Gaz Metan și Petrolul vor rămâne sigur nu numai în memoria noastră, cât și a fanilor. De aceea, nu ne plângem că va trebui să jucăm meciul de campionat, cu Gloria Buzău, la mai puțin de 48 de ore de marea confruntare cu Petrolul, din Cupa României”, a anunțat Dumitru Moldovan.

Întrucât duminică, 2 noiembrie, sunt programate alegerile prezidențiale și nu se dispută niciun meci în toată țara, sucevenii ar mai fi avut posibilitatea să programeze meciul cu Buzăul o zi mai târziu, luni, 3 noiembrie, dar au optat să joace sâmbătă, 1 noiembrie, cel mai probabil, de la ora 14.00.

„După ce am discutat cu jucătorii și conducerea clubului, am decis să anunțăm Federația că dorim să evoluam sâmbătă cu Gloria Buzău. Vom avea de timp mai puțin de refacere după meciul cu Petrolul, dar vom beneficia, mai mult sigur, de susținerea unui număr mai mare de fani în tribunele stadionului Areni”, a declarat Bogdan Tudoreanu.

Partida Rapid – Petrolul din Cupa României va avea loc în ziua de joi, 30 octombrie, la Botoșani, cu începere de la ora 18.30 și va fi transmis în direct de postul de televiuziune Digisport.

Articol scris de Gabriel TODERAȘCU
 

Marius ANGHEL 24 Oct. 2014, 14:00 Liga 2
Pe aceeași temă