Într-un meci care a contat pentru etapa a 32-a a Ligii a doua, Dinamo II a învins clar cu scorul de 4-1 pe Știința Bacău. În urma acestei înfrângeri, echipa băcăuană mai păstrează doar șanse teoretice de a se salva de la retrogradare, chiar dacă mai sunt de disputat două etape până la sfârșitul acestui sezon.
Â
 Cea mai controversată fază a meciului s-a petrecut în min 20, când centralul Cristian Sava l-a eliminat pe portarul oaspeților, Macelaru,în urma unui fault în careu asupra lui Voican și a dictat lovitură de pedeapsă pentru Dinamo II. Predescu a transformat penalty-ul și scorul devenea 1-0. Pentru că un rău nu vine niciodată singur, celălalt portar de pe foaia de joc al echipei bacauane era accidentat, și astfel Marian Pană a fost nevoit sa îl trimită între buturi pe atacantul Ionuț Radu. Până la pauză, “cainii” mici au înscris de încă 3 ori prin Mendy (’37), (’41) și Voican (’45), iar pentru Știința Bacău golul de onoare a fost marcat de Ciochină în min 39.Â
Â
În cea de-a două repriză fazele de poartă au fost foarte puține, calitatea jocului fiind influențată decisiv de ploaia torențială care s-a abătut asupra terenului din complexul Ștefan cel Mare. După ce Enache scoate de pe linia porții în min 88 lovitura de cap a lui Dragomir, meciul se încheie cu scorul stabilit încă de la pauză, 4-1, și astfel speranțele echipei bacauane de a rămâne în Liga a doua se sting din ce în ce mai mult.
Â
           Â
Â
Articol scris de Gabriel MORARIU
Â