George Ogăraru, coordonatorul centrului de copii și juniori al clubului Steaua, a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj cu subînțeles la adresa Ligii Profesioniste de Fotbal și Federației Române de Fotbal după ce Corvinul Hunedoara, club de drept privat, la fel ca Steaua, a primit licența UEFA pentru a participa în cupele europene.
Corvinul va evolua, astfel, în cupele europene, mai întâi în primul tur preliminar al Europa League, după triumful din Cupa României. Situație este una spectaculoasă, fiindcă trupa hunedoreană activează în Liga 2, unde a terminat pe loc direct promovabil în sezonul recent încheiat, dar nu a avut drept de promovare în SuperLigă, din cauza formei sale juridice de organizare, fiind un club de drept public.
Coordonatorul centrului juvenil al Stelei a reacționat la scurt timp după ce s-a aflat că echipa Corvinul a primit licența UEFA, lansând în spațiul public un mesaj cu subînțeles la adresa forurilor de conducere din fotbalul românesc.
”Corvinul Hunedoara a primit licența UEFA și va juca în turul 1 din Europa League!”, a scris George Ogăraru pe pagina sa de Facebook, alături de imagini ”emoticon” cu două seturi de palme aplaudând, o minge de fotbal și un steag al României.
Din mesajul lui Ogăraru se poate înțelege, pe lângă felicitările transmise Corvinului, prin acele palme aplaudând, și o reacție prin care ironizează FRF și LPF, fiindcă interzic prin regulamentul lor accederea în primă ligă a cluburilor de drept public. Asta, în condițiile în cate, iată, UEFA permite unui astfel de club să activeze într-o competiție europeană, adică la un nivel mult superior față de prima ligă.
Steaua a promovat în Liga 2 în anul 2021, iar de atunci tot încearcă să obțină dreptul de promovare în SuperLigă, deși pe teren, sportiv, a reușit acest lucru cel puțin o dată.
Cu Oprița antrenor, echipa a terminat sezonul 2021-2022 pe locul 4, după Petrolul, FC Hermannstadt și ”U” Cluj, însă în locul său în barajul de promovare a ajuns Concordia Chiajna, clasată sub ea la șase puncte distanță. Ilfovenii pierdeau la lovituri de deparajare barajul disputat cu Chindia.
În sezonul 2022-2023, Steaua a fost mai tot timpul pe locul 1, însă a încheiat play-off-ul pe locul 2, direct promovabil, sub Poli Iași. Tot nu a promovat, din cauza formei sale de organizare.
În fine, în sezonul recent încheiat, 2023-2024, după ce lotul fusese schimbat aproape din temelii în vară, Steaua a ratat play-off-ul și a jucat în play-out, unde a câștigat fără emoții Grupa B.
Noul sezon, 2024-2025, va începe la începutul lunii august, iar Steaua este pe punctul de a porni în competiție tot fără să aibă dreptul de a promova în prima ligă. Îl va avea pe bancă tot pe Daniel Oprița, pentru al șaselea sezon la rând, după ce acesta a semnat prelungirea contractului cu încă doi ani.
În ultimii ani, nu doar Steaua a jucat în play-off-ul Ligii 2 fără să poată promova. Acest lucru s-a petrecut în sezonul 2023-2024, când CSC Șelimbăr și Corvinul au urcat în play-off. Corvinul a terminat pe locul 2, direct promovabil, iar CSC Șelimbăr a fost pe locul 3, primul calificabil în baraj de promovare. Ambele sunt cluburi de drept public, astfel că vor continua în Liga 2, locul lor fiind luat de Gloria Buzău, direct promovată, și CS Mioveni, în primul baraj de promovare.