Ştefan Lefter este unul dintre jucătorii de bază de la Corvinul Hunedoara, iar sezonul precedent și-a trecut în cont primul trofeu din carieră. La doar 19 ani, el a câștigat Cupa României, dar și în această stagiune Florin Maxim mizează pe el în poartă.
Chiar dacă are o carieră promițătoare, Ștefan Lefter nu lasă școala pe planul secund, iar acum începe cursurile universitare. Este în primul an în cadrul Facultății de Inginerie din Hunedoara.
Ştefan Lefter, născut pe 18 noiembrie 2004, are 19 ani și a început fotbalul la Rapid, jucând la echipa U19. A fost împrumutat de Corvinul în iulie 2020, care l-a transferat definitiv în vara lui 2023, din postura de jucător liber de contract. Cu echipa din Hunedoara a reușit promovarea în Liga 2 în primă fază, iar apoi, în vara trecută, a câștigat Cupa României.
Lefter a fost unul dintre jucătorii de bază de la Corvinul în sezonul competițional trecut. A jucat 25 de meciuri, dintre care 19 în campionat și șase în Cupa României. A primit 23 de goluri, dar în 10 partide a păstrat poarta intactă.
În sezonul regular al Ligii 2, a fost integralist de 13 ori, patru fiind meciurile în care nu a primit gol, toate pe teren propriu: 2-0 cu FK Miercurea Ciuc, 4-0 cu Unirea Dej, 3-0 cu CSM Slatina și 2-0 cu CFC Argeș.
În play-off a fost integralist de șase ori, iar în patru partide nu a jucat. În acest sezon, Lefter a bifat 15 meciuri (șapte în Liga 2, patru în Europa League, două în Conference League, unul în Cupa României și unul în Supercupa României).
Înaintea antrenamentului de luni, 30 octombrie, Ștefan Lefter a participat la evenimentul de deschidere al noului an universitar, iar Corvinul Hunedoara a postat pe Facebook o fotografie (foto principal) cu portarul și un mesaj:
”Zi plină, astăzi, şi pentru Stefan Daniel Lefter care, înaintea sesiunii de antrenament, a luat parte şi la Ceremonia de Deschidere a noului an universitar la Facultatea de Inginerie din Hunedoara, ale cărei cursuri le urmează, din acest an!
Multă baftă, Fane!”.
Ștefan Lefter vrea să ajungă curând în SuperLiga României, iar dacă nu o va face cu Corvinul Hunedoara, care nici până acum nu a obținut dreptul legal de a putea juca mai sus de Liga 2, vrea să o facă alături de o echipă importantă, ca Rapid.
Născut la Iași, Lefter nu este supărat pe faptul că giuleștenii l-au lăsat să plece.
”Mi-aș dori pe parcursul carierei mele să ajung la un club cum este Rapid. Este unul dintre cele mai mari cluburi din România. Cred că este primul din România la nivel de suporteri.
(N.r. – Rămâi să promovezi cu Corvinul în SuperLiga?) Mai am contract aici și normal că rămânând la Corvinul vom lupta pentru acest lucru“, a spus Ștefan Lefter, la Fanatik, în luna mai.
Foto principal: Corvinul Hunedoara