Conducerea FC Botoșani a găsit soluția salvatoare prin care va putea păstra cuplul de antrenori format din Cristian Popovici și Marius Gireadă pe banca tehnică a grupării locale. Oficialii botoșăneni l-au convins pe ex-bacauanul Ștefan Apostol să accepte funcția de antrenor principal al clubului în acest retur.
Â
"Ne-am înțeles cu Ștefan Apostol. El va fi antrenor principal dar și jucător pentru FC Botoșani, pentru că este un adevarat lider de echipă. Pe Ștefan Apostol l-am vrut la Botoșani încă de anul trecut, dar el a avut alte planuri și ne-a refuzat la vremea respectivă", a declarat Cornel Șfaițer, vicepreședintele Consiliului de Administrație al FC Botoșani.
Â
Dupa ce Gheorghe Poenaru a demisionat de la cârma Aerostarului, Ștefan Apostol, care ocupa și funcția de antrenor secund, împreună cu alți doi jucători, Cătălin Cursaru și Sergiu Mavriche au părăsit divizionara C.
"Decizia este sută la sută personală. Nu a fost o decizie în gașcă, a fost ceva ce am decis singur. Am considerat că este mai bine așa, decât să continui. Nu am nimic cu nimeni de la Aerostar. Cât privește viitorul, nu știu ce va fi mâine, ce va fi în iarnă, ce va fi peste un an. Doresc să îmi încep o carieră de antrenor, asta e tot ce pot spune la această oră", a afirmat în momentul în care s-a despărțit de Aerostar, Ștefan Apostol.
Â
Noul antrenor principal și jucător al FC Botoșani urma în cursul zilei de ieri să-și rezolve problemele contractuale cu Aerostar Bacău și în cel mai scurt timp să se alăture lotului botoșănean care de ieri se află în cantonamentul montan de la Câmpulung Moldovenesc.
Â