Steaua speră până în ultima clipă că va putea promova în Liga 1 la finalul acestui sezon. ”Avem datoria de a lupta pentru promovare pe toate căile. Legea aceasta este discutabilă și nu este foarte clară”

Marius ANGHEL 04 Apr. 2022, 23:22 Liga 2

Steaua speră să promoveze în Liga 1 în această vară până în ultima clipă a actualului sezon de Liga 2, chiar dacă regulamentul îi interzice acest lucru, după cum a confirmat inclusiv președintele FRF, Răzvan Burleanu, cât și secretarul general al LPF, Justin Ștefan. Forma juridică a clubului, una de drept public, o împiedică să aibă dreptul la a accede în prima ligă.

Echipa din Ghencea și-a depus dosarul de obținere a licenței de Liga 1, așa cum este și normal, având în vedere că are acest drept, cum au inclusiv toate cluburile din Liga 2, dacă vor, nu numai cele din play-off, iar la finalul lunii aprilie așteaptă răspunsul din partea Comisiei pentru acordarea licenţei. Atunci, Steaua va primi în scris, nu pe vorbe, răspunsul că are sau nu dreptul de a promova în Liga 1. Ulterior, în cazul în care răspunsul este unul negativ, cum s-au antepropunțat deja Burleanu și Ștefan, Steaua poate ataca decizia la TAS.

George Ogăraru: ”Legea aceasta este discutabilă și nu este foarte clară”

La finalul meciului cu Petrolul, George Ogăraru, o legendă a Stelei, în prezent manager al Academiei clubului din Ghencea, a explicat că echipa va face toate demersurile pentru a obține licența de Liga 1 în această vară, întrucât legea nu ar fi clară.

”E o victorie în play-off, care ne apropie de locul al treilea, ne ține în primele patru și asta e important. Se speră la promovare până în ultima clipă. Avem această datorie de a lupta pentru promovare pe toate căile. Atunci trebuie să facem totul pentru club, pentru suporteri, pentru jucătorii care au această dorință de a reuși să promoveze și a evolua în prima ligă. Da, clar, trebuie să sperăm.

Eu cred că legea aceasta este discutabilă și nu este foarte clară, și atunci trebuie clarificată, dar, în primul rând, trebuie ca echipa să câștige acest drept pe teren.

Urmează două deplasări foarte dificile (n.r. – la ”U” Cluj și la Unirea Slobozia), pe care trebuie să le gestionăm bine și atunci putem să vedem mai mult care sunt perspectivele pentru finalul de play-off”, a spus George Ogăraru la microfonul DigiSport.

Steaua ocupă locul 4 în play-off-ul Ligii 2, poziție care duce la baraj de promovare

În prezent, după două etape desfășurate în play-off-ul Ligii 2, Steaua are un total de 41 de puncte și ocupă locul 4, același pe care a încheiat și sezonul regular, unul care la finalul campionatului duce, în mod normal, la barajul de promovare. Altfel, dacă Steaua nu primește licența de Liga 1, locul său la baraj va fi luat de următoarea clasată cu licența obținută.

În fața sa, Steaua le are pe Petrolul (50 puncte), FC Hermannstadt (47) și ”U” Cluj (44).

În etapa a 3-a, Steaua joacă joi, 7 aprilie, de la ora 19:30, în deplasare la ”U” Cluj. Ulterior are meci tot ”afară”, la Unirea Slobozia, duminică, de la ora 15:00.

Steaua, pe locul 2 la puncte obținute în play-off

Altfel, Steaua e pe locul 2 la puncte obținute în startul play-off-ului Ligii 2, cu patru din șase posibile. Maximum a obținut doar FC Hermannstadt (șase), pe trei se află ”U” Cluj, cu două puncte, iar pe ultimul loc sunt Petrolul, Concordia și Slobozia, cu doar câte un punct scos din două jocuri.

Echipa lui Daniel Oprița a început cu o remiză în deplasare la Chiajna, 2-2 cu Concordia, iar sâmbătă a câștigat pe teren propriu cu Petrolul, cu 2-1, după ce a întors scorul cu contribuția arbitrului Vidican, care a dictat eronat un penalty, iar Chipirliu a egalat. Tot Chipirliu a înscris apoi, însă cu contribuția portarului Raul Avram, care și-a scăpat printre picioare mingea șutată slab de atacantul stelist.

Foto: Steaua București și Alexandra Pandrea

https://liga2.prosport.ro/seria-1/parca-ar-fi-castigat-campionatul-daniel-oprita-izbucnire-dupa-ultimul-fluier-al-arbitrului-la-meciul-steaua-petrolul-modul-in-care-s-a-bucurat-pentru-victorie-19225628

https://liga2.prosport.ro/seria-1/petrolul-isi-complica-situatia-in-play-off-dupa-esecul-cu-steaua-nae-constantin-din-pacate-am-comis-o-cu-putina-sansa-am-fi-putut-castiga-ce-a-spus-antrenorul-despre-penalty-ul-19225560

https://liga2.prosport.ro/seria-1/remus-chipirliu-omul-momentului-la-steaua-atacantul-declaratie-fara-modestie-in-fata-camerelor-tv-dupa-ce-a-rapus-liderul-petrolul-sunt-omul-meciului-19225461

https://liga2.prosport.ro/seria-1/petrolul-a-pierdut-cu-steaua-si-din-cauza-arbitrului-eugeniu-cebotaru-despre-reactia-lui-vidican-la-faza-penalty-ului-si-ce-i-a-spus-la-vestiare-a-infruentat-rezultatul-acestui-meci-19225464

https://liga2.prosport.ro/seria-1/secretul-victoriei-din-derby-ul-cu-petrolul-cum-a-reusit-daniel-oprita-sa-motiveze-jucatorii-stelei-la-pauza-un-astfel-de-meci-nu-trebuia-pierdut-principalul-a-s-19225467

https://liga2.prosport.ro/seria-1/steaua-petrolul-se-joaca-de-la-ora-1430-in-ghencea-sub-privirile-lui-vasili-hamutovski-19225301

https://liga2.prosport.ro/seria-1/secretarul-general-al-lpf-reteaza-speranta-stelistilor-de-a-promova-in-liga-1-in-acest-an-legea-nu-face-distinctie-19224286

https://liga2.prosport.ro/seria-1/razvan-burleanu-confirma-ceea-ce-se-stia-csa-steaua-nu-are-drept-de-promovare-in-liga-1-presedintele-frf-se-pronunta-si-inainte-de-licentiere-fc-hermannstadt-are-drept-de-19223399

Marius ANGHEL 04 Apr. 2022, 23:22 Liga 2
Pe aceeași temă