![FC Bihor Oradea s-a descătușat în ultimele două amicale ale iernii, disputate în aceeași zi! Golaveraj de 16 goluri marcate și zero primite](https://media.prosport.ro/6xcI4QVulD0u_ZOw4pxikw3JUDA=/340x191/smart/filters:contrast(5):format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fliga2.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F02%2Ffc-bihor-oradea-csm-sigheu-marmatiei-2-e1739704034670.jpg)
Daniel Oprița a început deja căutările pentru perioada de transferuri din iarnă, când vrea să aducă la Steaua anumiți jucători. Are în plan să întărească, în primul rând, atacul, iar marți a recunoscut că a ajuns în România un francez cu experiențe în ”Hexagon”.
Daniel Oprița îl va testa, iar dacă va fi mulțumit de el va cere conducerii ca fotbalistul în cauză să primească un contract. Antrenorul Stelei nu a dat numele acestuia, dar a oferit mai multe informații, că joacă pe postul de mijlocaș ofensiv și că se aseamănă ca stil de joc cu Lyes Houri, de la Universitatea Craiova.
În iarnă, Oprița își dorește să întărească anumite poziții și a început deja căutările. Pare că vrea cel mai mult un atacant, în mai multe rânduri pe parcursul acestui sezon de Liga 2 fiind nemulțumit de randamentul fotbaliștilor la finalizare.
”În seara asta (n.r. – luni) a ajuns un jucător din Franța care de mâine o să se antreneze cu noi pentru două săptămâni. Aș fi vrut să fie cu noi de la amicalul cu Craiova (n.r – U Craiova 1948 SA), dar nu s-a putut. Aș fi vrut să îl văd și la un meci amical. Joacă în spatele vârfului, să îl vedem cum e. M-am uitat pe cifrele lui… a jucat în Franța. A jucat la Le Havre, în liga a doua din Franța.
E un jucător interesant, e în genul lui Lyes Houri (n.r. – de la Universitatea Craiova), care face diferența, scoate om din joc. Am dorit un jucător de acest tip. E același om care l-a adus chiar pe Houri în România și mi-a spus că e mai puternic decât el.
Să vedem cum e la antrenamente, pe video e altceva. În iarnă, după vacanță, o să mai vedem ce putem să aducem. M-am uitat și după atacanți, trebuie să recunosc asta, dar e problemă și de buget. În general, atacanții cer salarii mai mari și e puțin mai greu, dar sperăm să reușim să aducem pe cineva”, a declarat Daniel Oprița, în emisiunea Națiunea Stelistă.
Apoi, s-a aflat că este vorba de Mazire Soula (23 de ani), născut în Franța, la Rouen, dar care are și cetățenie algeriană. Ultima dată a evoluat chiar în Algeria, la USM Alger, dar în carieră a mai prins minute pentru Angers B și Le Havre B.
La nivelul statisticilor în liga secundă din Franța, el nu are experiență, așa cum a declarat Daniel Oprița. Are un singur meci, în care a prins numai opt minute. În ultima sa aventură, la USM Alger, din octombrie 2020 și până în august 2021, a evoluat în 25 de meciuri și a marcat în două partide.
Steaua mai are de disputat trei meciuri în acest final de an, toate în Liga 2. Va întâlni ”U” Cluj, Politehnica Timișoara și FC Buzău, iar Daniel Oprița vrea nouă puncte. Dacă ”militarii” vor reuși parcursul indicat de antrenor, atunci vor fi, în proporție foarte mare, calificați în play-off-ul campionatului, chiar dacă și în 2022 vor mai rămâne etape de disputat din sezonul regular.
”Încerc și îmi doresc să luăm cele nouă puncte, pentru că deși avem meciuri grele, le avem acasă pe două dintre ele. Era foarte bine și dacă jucam cu spectatori, dar cred că sperăm degeaba. Mai e și meciul de la Timișoara, dar mă gândesc că putem termina anul cu nouă puncte”, a spus Oprița referitor la ultimele etape din 2021.
În weekend, Steaua a disputat un meci amical cu prim divizionara U Craiova 1948 SA, în fața căreia a pierdut cu scorul de 1-4. Daniel Oprița s-a folosit de acest test pentru a utiliza toți jucătorii disponibili. A trimis formule diferite în cele două reprize.
Steaua în prima repriză: Iancu – Oroian, Morariu, Beța, Neacșu – Drăghici, Enceanu, Șt. Pacionel, Em. Pacionel – Chipirliu, Gherghiceanu.
Steaua în repriza a doua: Enache – Călințaru, Mihăescu, Bactăr, Ilie – Răsdan, Bărbulescu, Băjenaru, Popa – Huiban, Buhăescu.
În etapa a 14-a, Steaua va juca, pe teren propriu, cu Universitatea Cluj. Partida este programată pentru marți, 23 noiembrie, de la ora 17:00.
Foto: Răzvan Păsărică/ Sport Pictures
Video: AS47
https://liga2.prosport.ro/seria-1/ramane-sekou-camara-la-poli-iasi-in-ce-conditii-ar-fi-dispus-atacantul-african-imprumutat-de-la-fc-botosani-sa-continue-in-copou-si-din-vara-19210061
https://liga2.prosport.ro/seria-1/cs-comunal-selimbar-s-a-testat-cu-inter-stars-sibiu-inaintea-meciului-cu-fc-buzau-concluziile-trase-de-eugen-beza-19210045
https://liga2.prosport.ro/seria-1/romania-u20-sufera-o-noua-umilinta-italia-u20-n-a-avut-mila-de-tricolori-si-le-a-administrat-o-corectie-dura-19210019
https://liga2.prosport.ro/seria-1/concluziile-lui-dragos-militaru-dupa-amicalul-unirii-dej-cu-cfr-cluj-antrenorul-e-mandru-de-jucatorii-sai-cam-aici-trebuie-sa-tinda-sa-ajunga-in-perioada-urmatoare-19210004