Steaua vrea dreptul de promovare, dar, dacă se poate, ”să cadă cumva din cer” și să nu implice prea mult efort. Comandatul Petruț-Dănuț Sârghe-Ciobanu: ”Cea mai viabilă soluție e modificarea Legii Sportului. Ne va ușura munca”

Andrei PASCU 03 Jun. 2025, 18:59 Liga 2
Steaua vrea dreptul de promovare, dar, dacă se poate, ”să cadă cumva din cer” și să nu implice prea mult efort. Comandatul Petruț-Dănuț Sârghe-Ciobanu: ”Cea mai viabilă soluție e modificarea Legii Sportului. Ne va ușura munca”

Steaua va începe sezonul 2025-2026 al Ligii 2 tot fără drept de promovare! După cum se preconiza de ceva timp, formația ”militară” nu a făcut demersurile necesare pentru a putea, cumva, să obțină legal acest drept. Astfel, echipa va juca din nou în campionatul divizie secunde pentru salvarea de la retrogradare și pentru o clasare cât mai bună, de orgoliu.

Comandatul clubului, colonelul Petruț-Dănuț Sârghe-Ciobanu, a fost cel care a făcut anunțul, dar a promis că va încerca să schimbe situația pentru campionatul care va începe în vara anului următor.

Veste proastă pentru fanii Stelei: sezonul următor al Ligii 2, tot fără drept de promovare

Steaua a ratat o cale prin care ar fi putut să promoveze în SuperLiga României încă din sezoanele trecute. Dorința ”militarilor” de a încerca modificarea Legii Sportului în regim de urgență a eșuat în urmă cu aproape trei ani, după ce Direcția pentru Relația cu Parlamentul a dat aviz nefavorabil acțiunii proiectului de act normativ înaintat de Ministerul Sportului la acea vreme.

Formația din București a terminat încă un sezon de Liga 2 fără drept de promovare, al patrulea la rând, chiar dacă și de această dată a finalizat play-off-ul pe un loc promovabil direct din punct de vedere sportiv.

Comandatul Petruț-Dănuț Sârghe-Ciobanu a transmis că varianta viabilă, fără un mare efort, ar fi vizat veșnica discuție despre schimbarea Legii Sportului, care să îi permită Stelei să poată juca în SuperLiga României și în forma de organizare actuală. Pare că bate pasul pe loc subiectul, rămâne doar la nivel de discuție în spațiul public, dar și faptul că oamenii din conducerea ”militarilor” nu se gândesc la altă variantă, cum ar fi atragerea unui/ unor investitori privați.

Petruț-Dănuț Sârghe-Ciobanu, comandat Steaua: ”Cea mai viabilă soluție e modificarea Legii Sportului. Ne va ușura nouă munca”

Suporterii solicită de ceva timp ca echipa să aibă drept legal de accedere în SuperLiga României, au înaintat chiar o petiție de-a lungul timpului. O rază de speranță părea că vine odată cu anunțul împuternicirii în funcția de comandat al clubului, al colonelului Petruț-Dănuț Sârghe-Ciobanu.

Acum, acesta a declarat că sezonul următor va fi abordat sub aceeași formă și în aceleași condiții ca până acum.

”(N.r. – Va începe Steaua sezonul 2025-2026 al Ligii 2 fără drept de promovare?) Aș vrea să spun că nu va începe așa, dar ca să obținem dreptul de promovare… cred că toți suporterii Stelei știu povestea și nu vreau să o repet, nu vreau să spun care sunt sau care nu sunt soluțiile, care sunt bune sau care nu.

Eu, ca persoană și reprezentat al clubului, voi face tot posibilul să găsesc soluția pentru a obține dreptul de promovare! Soluția nu stă nici în pixul meu, nici în pixul domnului ministru. Cea mai viabilă soluție ar fi modificarea Legii Sportului. Nu știu dacă se va întâmpla asta! Dacă se va întâmpla, ne va ușura nouă munca. Dacă nu, îmi doresc din tot sufletul să găsesc o soluție prin care noi, nu în sezonul 2025-2026, dar în următorul să avem drept de promovare.

(N.r. – Sezonul următor va fi jucat fără drept de promovare?!) Da!”, a spus Petruț-Dănuț Sârghe-Ciobanu în emisiunea Națiunea Stelistă.

În toamnă, Steaua ar avea o variantă clară în privința schimbării formei de organizare

Comandatul se află pe această poziție pentru o perioadă de șase luni și a dat asigurări că se va face tot posibilul pentru ca Steaua să poată evolua în SuperLiga României, dacă va fi îndeplinit criteriul sportiv începând cu întrecerea 2026-2027.

Este în funcție până la jumătatea lunii septembrie 2025 și a promis public că, până atunci, va veni cu o idee clară în ceea ce privește schimbarea formei de organizare, dacă până atunci nu se va schimba Legea Sportului și echipa ar beneficia, astfel, din plin de modificare.

În acest moment, referitor la atragerea unui/ unor privați, nimeni nu și-a anunțat intenția de a se implica la Steaua, pentru ca echipa să poată promova prin schimbarea formei de organizare.

Din punctul de vedere al comandantului, Steaua trebuie să devină ONG, nu un SA!

(N.r. – Ce poate face comandatul pentru obținerea dreptului de promovare?) Am avut o întâlnire cu reprezentații galeriei, în urmă cu ceva timp. Le-am explicat și o să mai explic: mi-am propus, pentru mandatul pe care îl am, să mă duc cu o propunere de variantă de a reorganiza clubul, astfel încât să poată promova.

Dacă ne uităm în lege, noi nu trebuie să fim un club departamental. Aici, am putea face discuții două ore. Nu clubul este problema, ci a secției de fotbal. Ca să putem rupe această bucățică, noi trebuie să găsim o variantă, să nu pierdem palmaresul, marca, patrimoniul. Să fie în controlul absolut al MApN, iar echipa să aibă drept de promovare. Asta înseamnă o asociere, un ONG, mai puțin SA, din punctul meu de vedere!  

Finalul mandatului meu este 16 septembrie, până atunci voi avea o variantă. Dacă va fi acceptată sau nu, nu știu, dar până atunci va fi o variantă prin care eu voi argumenta soluția, că e una viabilă. (…)

În momentul în care voi găsi o soluție, o voi spune public. Vom discuta variantele prin care putem invita oamenii disponibili, care iubesc Steaua, care au potență financiară să se alăture proiectului nostru.

(N.r. – Dacă există oameni care sunt interesați să se implice la Steaua în acest moment) Până acum, nu am văzut pe nimeni să bată la poarta clubului, că vrea cineva să se asocieze cu Steaua. Când cineva va veni, eu trebuie să am soluția, ce putem să oferim și ce nu putem oferi”, a mai transmis comandantul.

Cine vrea cu adevărat promovare, poate!

Echipele din Liga 2 care vor cu adevărat să obțină dreptul de promovare în SuperLiga României au început să depună eforturi și să lucreze intens pentru ca stagiunea 2025-2026 să le găsească în posibilitatea atacării accederii în eșalonul superior. În această situație se află CSM Slatina sau Corvinul Hunedoara.

Altfel, Unirea Ungheni va cesiona locul din Liga 2.

Steaua este, însă, un club departamental și demersul pentru schimbarea formei de organizare e una mai amplă.

Foto: George Flușter (Mediafax Foto), George Ilinca (Sport Pictures) și Steaua

 

Andrei PASCU 03 Jun. 2025, 18:59 Liga 2
Pe aceeași temă