Patru echipe din Liga 2 au jucat sau urmează să evolueze la mijlocul acestei săptămâni în optimile Cupei României, motiv pentru care etapa de campionat din weekend, a 12-a a sezonului regular, are mai multe meciuri ca de obicei programate în ziua de duminică. Runda începe însă de vineri și se va încheia luni.
Față de programarea anunțată inițial, săptămâna trecută, două jocuri au suferit modificări.
Primul meci al etapei a 12-a este, ca în runda trecută (Petrolul – Steaua), derby-ul rundei. Steaua joacă din nou prima, de această dată acasă cu Concordia Chiajna. Cele două formații aflat în Top 6 se întâlnesc vineri, în Ghencea, de la ora 17:30.
Sâmbătă, de la ora 11:00, ora clasică de desfășurare a jocurilor din Liga 2, au loc doar trei partidei, la Târgu Jiu, Însurăței, acolo unde s-a mutat mai nou Dacia Unirea, și Slobozia.
Și tot sâmbătă, de la ora 13:00, are loc jocul dintre FC Brașov și FC Hermannstadt, aceasta din urmă fiind prima echipă dintre cele rămase în Cupa României care a jucat și a pierdut surprinzător la ACSO Filiași (Liga 3).
Partida Dunărea Călăraşi – FK Csikszereda fusese pusă inițial să se dispute sâmbătă, de la ora 11:00, însă a fost mutată duminică, de la ora 11:00, atunci când se dispută și Ripensia – FC Buzău. Dunărea Călărași și FC Buzău joacă una împotriva alteia, joi, în optimile Cupei României.
Tot duminică, de la ora 12:30, are loc un alt derby, Astra – Petrolul, la Giurgiu, iar de la ora 13:00 începe Unirea Dej – Poli Timișoara, meci mutat de la ora 11:00. Trupa alb-violetă evoluează și ea joi în optimile competiției KO, acasă cu Rapid.
Etapa se încheie luni, când, de la ora 15:30, CS Comunal Șelimbăr e gazdă la Avrig în confruntarea cu ”U” Cluj.
vineri, 29 octombrie 2021, ora 17:30
Steaua – Concordia Chiajna – DigiSport, TelekomSport și LookSport
sâmbătă, 30 octombrie 2021, ora 11:00
Viitorul Pandurii Târgu Jiu – Metaloglobus Bucureşti
Dacia Unirea Brăila – Politehnica Iaşi
Unirea Slobozia – Unirea Constanţa
sâmbătă, 30 octombrie 2021, ora 13:00
FC Braşov – FC Hermannstadt – DigiSport, TelekomSport și LookSport
duminică, 31 octombrie 2021, ora 11:00
Dunărea Călăraşi – FK Csikszereda
Ripensia Timișoara – FC Buzău
duminică, 31 octombrie 2021, ora 12:30
Astra – Petrolul Ploiești – DigiSport, TelekomSport și LookSport
duminică, 31 octombrie 2021, ora 13:00
Unirea Dej – Politehnica Timișoara
luni, 1 noiembrie 2021, ora 15:30
CS Comunal Şelimbăr – Universitatea Cluj – DigiSport, TelekomSport și LookSport
Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures
https://liga2.prosport.ro/seria-1/cupa/acso-filiasi-fc-hermannstadt-meciul-care-deschide-faza-optimilor-cupei-romaniei-se-joaca-de-la-ora-1500-19207168
https://liga2.prosport.ro/seria-1/dacia-unirea-pleaca-din-oras-gazonul-municipalului-din-braila-se-schimba-iar-formatia-lui-florentin-petre-si-a-ales-deja-noua-casa-unde-va-juca-pana-in-februarie-2022-19207197
https://liga2.prosport.ro/seria-1/liga-2-etapa-11-patru-meciuri-incep-de-la-ora-11-toate-echilibrate-fara-o-favorita-certa-19206508