:quality(80)/http://liga2.prosport.ro/wp-content/uploads/2020/03/18980529/1-marius-sumudica-n-ar-refuza-fcsb-ul-1400x932.jpg)
SCM Gloria Buzău nu va juca în etapa a 21-a a Ligii 2, ultima a sezonului regular. Cum Turris Oltul s-a retras din acest campionat, iar formația lui Ilie Stan trebuia să o întâlnească, nu va lua parte, așadar, la ultima rundă. Din acest motiv, a programat un meci amical cu o echipă din Liga 1, FC Voluntari.
Potrivit unui scurt anunț de pe pagina de Facebook a buzoienilor, partida va avea loc sâmbătă, de la ora 14:30. Locul de desfășurare a meciului este stadionul de la Buftea.
”Meci amical: CS Voluntari vs SCM Gloria Buzău
Sâmbătă, 27 Martie 2021
Ora 14:30
Centrul Național de Fotbal Buftea
Partida va fi transmisă în direct pe Metropola TV”, notează SCM Gloria Buzău.
”AMICAL ! FC VOLUNTARI vs. GLORIA BUZĂU
FC Voluntari va profita de pauză competițională prilejuită de meciurile echipelor naționale și va disputa o partidă amicală contra formației, de eșalon secund, Gloria Buzău.
Întâlnirea dintre cele 2 formații se va desfășura sâmbătă, 27 martie, ora 14:30, la Buftea si va transmisă în direct și în exclusivitate pe programul Metropola TV”, se arată și pe pagina de Facebook a ilfovenilor, FC Voluntari.
SCM Gloria Buzău a încheiat meciurile din sezonul regular, în etapa a 20-a, când a evoluat pe teren propriu în compania ultimei clasate, Pandurii. Nu a reușit să o învingă, iar partida s-a terminat la egalitate, scor 1-1.
SCM Gloria Buzău este ultima echipă, de până acum, care a aflat că va juca în play-out-ul Ligii 2 în a doua parte a campionatului. Ocupă locul 12 în acest moment, cu 26 de puncte în 19 partide. Celelalte formații care o urmează și care se vor lupta pentru evitarea retrogradării sunt: Fotbal Comuna Recea, Concordia Chiajna, Ripensia, Unirea Slobozia, CSM Reșița, CSM Slatina, Aerostar Bacău și Pandurii.
FC Voluntari este la rândul ei ultima echipă, dar din Liga 1, care a aflat că va evolua în play-out. E pe locul 12, din 16 echipe, cu 31 de puncte după 28 de meciuri.
Foto: Răzvan Păsărică/ Sport Pictures și Leczki Jozsi/ Mediafax Foto