Modificare de program privind meciurile amicale pe care Corvinul le dispută în cantonamentul din Slovenia, acolo unde se află de luni, 17 iunie.
Dintre cei doi adversari dați ca sigur pentru partide test, doar unul a rămas în picioare.
Al treilea joc, în care inițial se spera a-l avea ca oponent pe FK Borac Banja Luka, campioana Bosniei, nu a fost decis nici acum.
La momentul reunirii, cât și la plecarea în Slovenia, Corvinul știa că va întâlni în amicale NK Celje (campioana Sloveniei), FK Sarajevo (locul 4 în prima ligă din Bosnia-Herţegovina) şi, posibil, FK Borac Banja Luka (campioana Bosniei). ”Sunt adversari puternici, care vor juca și ei în Europa, un prilej perfect pentru noi să vedem unde ne situăm și ce mai trebuie să facem ca să ajungem cât mai pregătiți la ora meciurilor din preliminariile Europa League și cel din Supercupă”, spunea antrenorul Florin Maxim.
Între timp, programul amicalelor hunedorenilor s-a schimbat puțin.
Primul adversar pe care îl va întâlni va fi NS Mura, clasata pe locul 6 în stagiunea precedentă a primei ligi din Slovenia. Meciul are loc vineri, 21 iunie, de la ora 18:00 a României, la Gornja Radgona, în aproapiere de graniț cu Austria.
Din schemă a ieșit FK Sarajevo, urmând ca la data de 25 iunie să aibă loc testul cu NK Celje, campioana Sloveniei. Partida va avea loc la Ljubljana, tot de la ora 18:00 a României.
Despre al treilea oponent din amicale, Corvinul anunță astfel: ”În ultima zi de cantonament o să mai avem programat un joc amical, numele adversarului urmând să fie stabilit în următoarele zile.”