Săgeți către Botoșani! Popa: „N-am auzit de oraș până să vin la Iași, credeam că e doar un târg”

17 May. 2012, 18:35 Liga 2
Săgeți către Botoșani!** Popa:

Tehnicianul ieșenilor, Ionuț Popa a continuat războiul cu botoșănenii început la finalul meciului direct din Copou și nu a uitat să trimită săgeți și către fosta conducere tehnică a grupării din Copou. „Botoșani? Nici nu știam măcar că există acest oraș înainte de a veni la Iași. Îmi cer scuze pentru limitata mea cultură generală, dar eu nu am auzit de orașul Botoșani până să fi venit la Iași. Credeam că e doar un târg”, a spus Popa, după care a trecut la fosta conducere ieșeană: „Sunt bucuros că nu am retrogradat echipa. Am venit devreme, pentru că dacă aș fi ajuns prin etapa a 6-a la Iași, la ce dezastru era aici…”.

Mitică Dragomir e singurul oracol din fotbal

Întrebat dacă i s-a propus prelungirea contractului cu clubul, Ionuț Popa a răspuns că este antrenorul Iașiului doar până la 1 iulie. „Eu am contract cu clubul doar până la 1 iulie, după această dată nu știu ce voi face. Nu sunt oracol să știu dinainte. Mitică Dragomir e singurul oracol din fotbal, nu pot fi și eu. Încă nu mi s-a propus prelungirea contractului, deci nu știu ce voi face”, a precizat tehnicianul arădean.

Mulți antrenori străini taie frunze la câini pe bani mulți în Liga I

Ionuț Popa și-a exprimat susținerea față de antrenorii români, tineri, dându-l ca exemplu pe Laurențiu Reghecampf. În schimb, Popică este de părere că mulți dintre antrenorii străini nu au ce căuta în Liga I. „În iarnă am văzut cum a lucrat Reghecampf cu Concordia și mi-a plăcut. Mi-am dat seama că Concordia va juca în retur. În plus, a ghicit și jucătorii pe care i-a adus. Îmi place cum lucrează „Reghe” și sunt și alți antrenori tineri valoroși. În schimb, sunt mulți antrenori străini care iau o grămadă de bani în Liga I și taie frunze la câini”.

Articol scris de Narcis Pohoață

17 May. 2012, 18:35 Liga 2
Pe aceeași temă