S-a cerut audit! Preluarea Farului de CJ depinde de situația financiară adevărată a „marinarilor”

07 Jun. 2012, 17:47 Liga 2

Amplu control la Farul Constanța. Un audit financiar a fost solicitat de către președintele Consiliului Județean, Nicușor Daniel Constantinescu, pentru a decide dacă va prelua controlul echipei fanion a litoralului. Astfel, soarta Farului Constanța depinde de un raport ce va fi întocmit în perioada imediat următoare, pentru clarificarea situației financiare a echipei de fotbal.

„Nu s-a stabilit nimic concret în urma întâlnirii cu președintele Farul Constanța. Aștept evaluările financiare pentru a vedea cum stă Farul Constanța cu adevărat, după care vom lua o decizie. Am comandat un audit pentru a analiza exact situația financiară de acolo, după care, împreună cu CJC, analizăm dacă putem face ceva. Dacă aflu că sunt datorii de 10 milioane de euro ce fac? Le preiau eu? Discutăm concret despre situația Farului numai după ce va fi gata auditul”, a declarat Nicușor Daniel Constantinescu, președintele CJC.

Reamintim faptul că, vineri, 1 iunie a.c., patronul rechinilor, Giani Nedelcu, i-a cerut președintelui Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu, 1 milion de euro pe loc sau 1,5 milioane de euro eșalonați pe trei ani, în schimbul controlului total asupra Farului.

Sursa: Replica

07 Jun. 2012, 17:47 Liga 2
Pe aceeași temă