FC Hermannstadt începe sezonul de Liga 2 cu un lot schimbat aproape complet și cu Dorin Zotincă antrenor: ”Sunt copii buni, dar mai au puţin de muncit”

Ovidiu BOICA 27 Jul. 2026, 11:36 Liga 2
FC Hermannstadt începe sezonul de Liga 2 cu un lot schimbat aproape complet și cu Dorin Zotincă antrenor: ”Sunt copii buni, dar mai au puţin de muncit”

Ultima echipă din Liga 2 care a reluat pregătirile pentru sezonul 2026/27 este FC Hermannstadt. A făcut-o abia joi, 23 iulie, cu mai puțin de o săptămână și jumătate până la debutul sezonului.

Trupa sibiană retrogradată din prima ligă va fi pregătită de directorul Academiei clubului, Dorin Zotincă, iar colaboratorii săi sunt ”secundul” Marian Mărgărit, antrenorul cu portarii Ieronim Ursu și preparatorul fizic Cosmin Corovei.

Lot schimbat aproape complet la FC Hermannstadt și antrenor nou, după retrogradarea în Liga 2

Din lotul cu care s-a încheiat sezonul trecut au fost păstraţi căpitanul Ionuţ Stoica, Kevin Ciubotaru, suedezul Moonga Simba, tinerii Ianis Gândilă şi Sebastian Ritivoiu, precum şi senegalezul Christ Afalna.

Au revenit, după împrumuturi, ghanezul Obed Ankrah şi Victor Bărbat, ambii de la Inter Stars Sibiu, fundaşul David Mogoe, tot de la ”bleu-albaştri”, Alexandru Oroian (AFC ASA Târgu Mureş), Răzvan Călugăr (CSC Şelimbăr), Patrick Ntim, David Bejan, ambii de la CIL Blaj, de unde a fost luat şi atacantul Filip Taifas. Au revenit alţi doi ghanezi aduşi în România de FC Hermannstadt, Patrick Leao şi John Mensah.

Lotul a mai fost completat cu al treilea portar, o mai veche cunoştinţă, Călin Grecu, precum şi cu mai mulţi juniori din Academia proprie, Yarin Beza (17 ani), Ştefan Creangă (16), David Opriş (17), Robert Stoia (19) şi Patrick Toader (18).

”Academia AFC Hermannstadt s-a dezvoltat frumos, conform unei strategii pe 5-8 ani. Cu mândrie pot spune că suntem în cel de-al patrulea an şi datorită colaborării excepţionale cu AS Alma Sibiu, un club excepţional de descoperire a talentelor Sibiului. Şi alături de alte şcoli de fotbal din Sibiu, pentru că copiii sunt în mișcare la vârste fragede între şcolile de fotbal. Şi putem spune că apar uşor rezultatele. Sunt copii buni, dar mai au puţin de muncit până să se consacre ca jucători profesionişti, de la un anumit nivel. Nu numai aceştia sunt, veţi vedea copii buni şi la CSŞ Şelimbăr şi la Inter Sibiu. Eu sper ca unii dintre ei să facă faţă rigorilor Ligii 2. Aceşti copii sunt la cea mai înaltă competiţie internă, Liga Elitelor, datorită rezultatelor lor şi a antrenorilor lor de la toate categoriile de vârstă”, a declarat, pentru Tribuna, Dorin Zotincă.

Sibienii debutează în campionat în deplasare la CSC Dumbrăvița

Antrenorul este convins că echipa va avea de suferit în primele etape: ”Da, este clar că va fi afectat parcursul echipei în prima parte a campionatului.”

Dorin Zotincă a avut și un mesaj pentru suporteri: ”Să fie alături de noi în momente mai puţin fericite din viata clubului nostrum. Personal, am un mare respect faţă de tot publicul sibian, fie ei suporteri înfocaţi, fie susţinători şi să fie convinşi că noi vom face tot ce putem să mentinem echipa la un nivel profesionist bun. Avem nevoie de toţi suporterii sibieni alături de acesti jucători în mare majoritate tineri.”

FC Hermannstadt a fost extrasă penultima din urna tregerii la sorți a programului pentru sezonul regular al Ligii 2, i-a picat bila cu numărul 19, iar aceasta i-a adus un debut în campionat contra CSC Dumbrăvița, pe terenul timișenilor. Întreg programul îl poți vedea AICI.

Foto: FC Hermannstadt

Ovidiu BOICA 27 Jul. 2026, 11:36 Liga 2
Pe aceeași temă