Rapid nu uită și nu iartă! Face plângere la CCA împotriva lui Iulian Dima. Ovidiu Burcă: ”De la juniori n-am mai văzut așa ceva. Mi s-a părut un arbitraj tendențios”

Răzvan STÎNGĂ 12 Jul. 2020, 15:10 Liga 2
Rapid nu uită și nu iartă! Face plângere la CCA împotriva lui Iulian Dima. Ovidiu Burcă: ”De la juniori n-am mai văzut așa ceva. Mi s-a părut un arbitraj tendențios”

Oficialii Rapidului nu vor trece cu vederea cele întâmplate la Ploiești, în meciul cu Petrolul, din etapa a doua a play-off-ului Ligii 2, terminat la egalitate, scor 0-0. Au spus că sunt nemulțumiți de modul în care centralul Iulian Dima a condus confruntarea și sunt deciși să facă memoriu la FRF, la Comisia Centrală, în care să sesizeze modul în care arbitrul a condus partida. Ovidiu Burcă a declarat că Rapid a fost dezavantajată în mai multe momente de joc, dar în special la faza în care Petrolul a primit dreptul să repete o lovitură de pedeapsă de trei ori.

Ovidiu Burcă: ”Nu vrem să stăm cu mâinile în sân. De la juniori n-am mai văzut așa ceva”

Reprezentantul giuleștenilor a făcut trimitere și la alte meciuri din acest sezon din Liga 2. Consideră că echipa sa a fost clar prejudiciată în anumite partide, deși majoritatea se grăbește să afirme că Rapid este cea avantajată.

”Vom încerca să depunem un memoriu la FRF, la Comisia Centrală. Nu vrem să stăm cu mâinile în sân. De la juniori n-am mai văzut așa ceva. Arbitrul (n.r. – Iulian Dima)a scăpat meciul din mână, a fost depășit de situație, dar mi s-a părut și un arbitraj tendențios. Nu poți să rupi astfel echilibrul într-o finală, în minutul 28 (n.r. – când a fost eliminat Lazăr).

Vrem doar să fim arbitrați corect! Rapid este un club cu o istorie bogată, cu milioane de suporteri. Suporterii și jucătorii merită mai mult respect! Au existat greșeli împotriva Rapidului și în timpul sezonului regulat. După meciul de la Mioveni s-a spus că noi am fost ajutați de arbitru, însă am avut un penalty refuzat. Vrem doar să fim arbitrați corect, nu să fim împinși de la spate!

Eu înțeleg complexitatea acestei meserii de arbitru. Am stat pe lângă ei, sunt oameni care fac parte din acest fenomen, dar sunt mâhnit după ce am văzut aseară. N-am mai întâlnit o asemenea situație”, a spus Ovidiu Burcă pentru DigiSport.

Ovidiu Burcă: ”Băieții erau foarte afectați după meci, însă am încredere că vom promova”

Jucătorii Rapidului au suferit în vestiar la finalul partidei, a continuat Burcă. Pe lângă faptul că au înregistrat al doilea scor alb din play-off, din două meciuri, au fost dezamăgiți de arbitraj, dar speră ca la final, când se trage linie, să promoveze în Liga 1.

Băieții erau foarte afectați după meci, însă am încredere că vom promova. Puteam deschide scorul cu 8 jucători de câmp, asta îmi dă încredere. Cred că avem un grup mult mai unit acum și sper ca acest punct să facă diferența la final”, a încheiat Ovidiu Burcă.

Rapid a acumulat 21 de puncte după meciul cu Petrolul, de la Ploiești. Se află pe locul 4, după ce a disputat două etape, fiind la egalitate cu CS Mioveni (un meci mai puțin), dar fiind cu trei puncte în urma celor de la Turris Oltul, și la patru de liderul UTA (un meci mai puțin). Sub Rapid se mai situează Campionii FC Argeș, cu 20 de puncte (un meci mai puțin) și Petrolul Ploiești, același punctaj ca piteștenii și cu o singură partidă jucată în play-off.

În ultimele trei etape din turneu, Rapid mai are de jucat cu Campionii FC Argeș, acasă, cu UTA Arad, în deplasare, și cu Turris Oltul, acasă.

Foto: Răzvan PĂSĂRICĂ / Sport Pictures și FC Rapid 1923

https://liga2.prosport.ro/seria-1/mihai-stoichita-le-a-dat-dreptate-arbitrilor-la-faza-penalty-urilor-repetate-in-derby-ul-petrolul-rapid-nu-vreau-sa-ii-supar-pe-cei-de-la-rapid-dar-am-vazut-reluarile-modul-in-c-19139083

https://liga2.prosport.ro/seria-1/mihai-popa-rupe-tacerea-dupa-ce-a-aparat-doua-penalty-uri-in-derby-ul-cu-petrolul-iar-interventiile-sale-au-fost-anulate-ce-i-a-transmis-arbitrul-cand-l-a-eliminat-19139070

https://liga2.prosport.ro/seria-1/laurentiu-marinescu-si-visul-urat-trait-cu-rapid-astept-sa-ma-trezesc-sa-cred-ca-nu-a-fost-adevarat-capitanul-lupilor-crede-ca-petrolul-este-blestemata-19139042

https://liga2.prosport.ro/seria-1/capitanul-giulestenilor-dupa-meciul-nebun-cu-petrolul-asta-e-istoria-rapidului-tot-timpul-se-lupta-cu-toata-lumea-petre-goge-a-ironizat-arbitrajul-cred-ca-voiau-pana-l-19139033

https://liga2.prosport.ro/seria-1/daniel-pancu-a-izbucnit-dupa-derby-ul-cu-petrolul-desi-a-recunoscut-ca-arbitrul-a-luat-deciziile-corecte-nu-numai-ca-rapid-nu-este-respectata-dar-am-ajuns-bataie-de-joc-ce-il-fac-19139097

Răzvan STÎNGĂ 12 Jul. 2020, 15:10 Liga 2
Pe aceeași temă