Puștii de la Unirea Dej, tot mai încrezători după parcursul solid din Liga 2. Ionuț Rus: ”Încercăm să dăm tot ce e mai bun. Pentru o nou-promovată e bine, dar trebuie să muncim mai departe”. Impresiile fundașului, după victoria cu Metaloglobus

Răzvan STÎNGĂ 05 Dec. 2021, 14:50 Liga 2

Ionuț Rus (20 de ani) a adus victoria Unirii Dej în ultima etapă din Liga 2 din 2021, fiind singurul marcator al disputei cu Metaloglobus, de pe teren propriu. Apărătorul a înscris spre finalul duelului, acesta fiind chiar primul său gol în campionat, din acest sezon.

Ionuț Rus: ”Mă bucur că am reușit să marchez, să aduc victoria echipei” 

La fel ca antrenorul Dragoș Militaru, Ionuț Rus a făcut o analiză a anului 2021, unul foarte bun pentru nou-promovată, care încheie primele 16 etape din sezonul regular la mijlocul clasamentului și este văzută drept una dintre formațiile care vor rămâne în Liga 2 la finalul campionatului.

Fundașul a declarat că parcursul de până acum nu e întâmplător. La Unirea Dej jucătorii, antrenorii și fanii sunt foarte uniți.

Mă bucur că am reușit să marchez, să aduc victoria echipei, a fost un meci greu, un meci de luptă, și terenul a fost unul greu. Încercăm să dăm mereu tot ce e mai bun. Putem spune că s-a întors norocul din alte meciuri, dar noi avem mereu multe ocazii, cam la orice meci, doar că nu avem norocul să intre mingea.

Ne bucurăm că avem galeria alături de noi, ne susține la fiecare meci indiferent de situație. Este mereu lângă noi. Le doresc fanilor sărbători fericite, Crăciun fericit și să vină la stadion în continuare.

(N.r. – Cum a fost 2021?) A fost un an foarte bun pentru toți, pentru vestiar, chiar și pentru antrenor. Am reușit promovarea din Liga 3, am reușit să ajungem pe locuri bune în clasament în Liga 2. Pentru o nou-promovată e bine, dar trebuie să muncim mai departe.

Mă gândeam că vom promova din Liga 3, îi știam pe băieți, știam că o să fim capabili, mai ales după ce am văzut cum jucăm. Știam că o să promovăm”, a declarat Ionuț Rus, după partida cu Metaloglobus.

Unirea Dej termină anul la mijlocul clasamentului 

În cele 16 etape disputate în Liga 2 în acest an, Unirea Dej a înregistrat șase victorii, patru egaluri și șase înfrângeri. Are un golaveraj de plus unu, grație a 15 goluri marcate și 14 primite. În ciuda situației bune din ierarhia Ligii a 2-a, Unirea Dej are unul dintre cele mai slabe atacuri. Doar Dacia Unirea Brăila, Dunărea Călărași, Unirea Constanța și FC Brașov au marcat mai puține goluri decât trupa lui Dragoș Militaru.

În 2022, în sezonul regular, Unirea Dej le va mai întâlni pe FK Csikszereda (deplasare), Viitorul Pandurii (acasă) și Dacia Unirea Brăila (deplasare).

 Foto: Flaviu Buboi / Mediafax Foto
Video: Unirea Dej

 

 

 

Răzvan STÎNGĂ 05 Dec. 2021, 14:50 Liga 2
Pe aceeași temă