Etapa a 17-a din Liga a II-a, seria I, programează mâine (ora 13:30, DigiSport1) unul dintre cele mai interesante meciuri ale sezonului între Viitorul Constanța și Farul. Cum ambele echipe se află în lupta pentru promovare, confruntarea a dat naștere la o serie de șicane în săptămâna premergătoare jocului.
Partida dintre Viitorul și Farul stârnește un real interes în rândul spectatorilor constănțeni și datorită acestui aspect, conducerea de la Farul s-a gândit la o soluție inedită. „Le-am trimis celor de la Viitorul o adresă oficială prin care le puneam la dispoziție arena noastră. Ne-am gândit la confortul publicului constănțean și la faptul că multă lume își dorește să vadă acest meci. Viitorul nu trebuia decât să își facă treaba organizatorică, dar ei au refuzat”, a afirmat președintele „marinarilor”, Marcel Lică.
Oficial, echipa lui Gică Hagi a refuzat propunerea Farului invocând faptul că la începutul sezonului au anunțat la FRF că meciurile de acasă le vor disputa doar pe Stadionul Orășenesc din Ovidiu. „Ne-au propus să jucăm meciul la Constanța, cam la fel cum i-a propus Băsescu lui Ponta să fie premier. Mă dezamăgește calitatea de președinte al lui Marcel Lică, pentru că nu cunoaște regulamentele. Nu ne permite federația să jucăm meciul pe alt stadion decât cel pe care l-am anunțat inițial, dar dânșii nu știu. Sau vor să ne atragă în niște lucruri mărunte, murdare. Până acum ne-am abținut, mai ales că Gică Hagi e inimă largă. Și inima mea este legată de Farul, dar nu de acesta, ci de cel pe care îl știm”, a declarat președintele Academiei „Gheorghe Hagi”, Paul Peniu.
Hagi, înjurat 90 de minute în tur!
Neoficial, oficialii de la Viitorul nu vor ca incidentele din tur să se mai repete. La partida din etapa a II-a, scor 0-0, Hagi a fost înjurat pe toată durata celor 90 de minute. Motivul? Fanii Farului nu se împacă cu ideea că Regele nu-și investește banii în echipa care l-a lansat în fotbalul mare. Mai mult, zilele trecute a circulat un zvon conform căruia la meciul de sâmbătă vor avea acces doar spectatorii cu buletin de Ovidiu. „La o emisiune televizată, vicepreședintele Farului, Cristi Munteanu, a lansat ideea că la meciul de sâmbătă (n.r. – mâine) se vor putea achiziționa bilete numai cu buletin de Ovidiu, pentru a fi cât mai puțini suporteri constănțeni în tribune. Este o prostie. Biletele sunt deja epuizate. Mai sunt păstrate doar cele o sută din sectorul rezervat oaspeților”, a completat Peniu.
Paraschiv se pregătește normal
Președintele Farului, Marcel Lică, a anunțat că mijlocașul Sorin Paraschiv a trecut cu bine peste toate controalele medicale și este apt de joc. Acesta a revenit la antrenamente încă de la începutul acestei săptămâni și se pregătește la același nivel cu ceilalți jucători. „Paraschiv nu are niciun fel de problemă medicală. Toate analizele au ieșit bine și se antrenează alături de ceilalți jucători”, a declarat Lică pentru ProSport.
Paraschiv nu a făcut parte din lotul Farului la meciul din runda inaugurală a returului, 2-0 cu FCM Bacău, deoarece el a fost la București pentru niște analize la inimă.
Ne-au propus să jucăm la Constanța, motivând cu interesul mare din partea suporterilor. Numai că, surprinzător, atunci când le-am comunicat că au 100 de bilete, adică fix 5% din capacitatea stadionului, ne-au răspuns că Farul nu va răspunde de o deplasare organizată a suporterilor proprii
Paul Peniu, președintele Academiei „Gheorghe Hagi”
Tichetele sunt deja epuizate. Avem 400 de abonați, 300 de bilete sunt date juniorilor noștri, care vin să încurajeze echipa, iar celelalte au fost cumpărate de fanii noștri din Ovidiu
Paul Peniu, președintele Academiei „Gheorghe Hagi”
Articol scris de Daniel REMEȘ și Cristian BANCIU