Trecut zilele trecute de la CSM Focșani la AFC Câmpulung Muscel, de la o nou-promovată în Liga 2 pe care a condus-o cinci etape către o altă nou-promovată situată și mai prost în clasament după 13 etape, antrenorul Sorin Colceag s-a apucat de treabă și în această perioadă este foarte preocupat să-și cunoască și analizeze cât mai bine noii elevi.
Patru etape au mai rămas de disputat din Liga 2 în 2024, iar Colceag are misiunea de a obține cât mai multe puncte până în pauza de iarnă. Nu se gândește la ceea ce urmează, ci doar la perioada imediat următoare, iar o comparație între fosta și actuala sa echipă nu a dorit să facă.
Fostul antrenor secund de la Dinamo a fost prezentat oficial la AFC Câmpulung Muscel la începutul acestei săptămâni, după ce săptămâna trecută și-a dat demisia de la CSM Focșani, unde apucase să conducă echipa în cinci meciuri, trei în deplasare, toate pierdute, și două acasă, ambele câștigate.
A lăsat trupa din Vrancea pe locul 19, cu 10 puncte, dintre care șase obținute sub conducerea sa, și a preluat echipa din Argeș, aflată pe poziția a 21-a, ultima, cu doar 6 puncte acumulate.
”Cu toții știm situația echipei și situația nu este una ușoară. Ne așteaptă în față o muncă grea, dar speranțele există că o să o scoatem la capăt.
Știam de la început că situația este dificilă, așa că n-avem de ce să ne lamentăm, să ne căutăm scuze. Suntem unde suntem și trebuie să vedem ce putem face mai bine ca să ieșim din situația asta”, a spus, pentru Muscel TV, Sorin Colceag.
Ținând cont că mai sunt doar patru etape de Liga 2 în acest an, noul antrenor al echipei argeșene a fost întrebat și dacă se gândește deja la ceea ce vrea să facă din pauză de iarnă la AFC Câmpulung Muscel. ”Nu mă gândesc la alți jucători, mă gândesc la jucătorii care sunt acum în lot. Ei au toate șansele, au toate oportunitățile de a arăta ce pot face, de a face împreună lucrurile, iar din iarnă vom vedea, în funcție de tot ce se întâmplă în această perioadă”, a răspuns Colceag.
Fostul antrenor al CSM Focșani și noul antrenor al AFC Câmpulung Muscel a fost pus să facă o comparație între cele două cluburi nou-promovate în vară în Liga 2. Primul este un club de drept public, finanțat de Primăria Focșani, cu jucătorii neplătiți de patru luni, iar al doilea este un club de drept privat, cu un finanțator, care nu pare să aibă probleme financiare, mai ales că printre ultimele sale transferuri sunt fotbaliști cu mare experiență, precum Gabriel Torje (35 ani), Cristian Bălgrădean (36 ani) și Andrei Radu (28 ani).
”Nu vreau să fac comparația asta, pentru că sunt cluburi diferite, cu istorii diferite, cu situații și contexte diferite. (n.r. – E mai multă stabilitate la Câmpulung?) Nici asta nu pot să compar. Eu încerc să cunosc cât mai bine contextul actual, să încerc să înțeleg capacitatea jucătorilor, să văd, împreună, cum găsim o formă care să fie eficientă pentru noi, pentru că exact ce am reușit să fac la Focșani o să încerc să fac și aici, să producem puncte”, s-a eschivat Colceag.
Primul meci al AFC Câmpulung Muscel cu Sorin Colceag are loc sâmbătă, 23 noiembrie, de la ora 11:00, pe stadionul Municipal din Câmpulung Muscel, cu Ceahlăul Piatra Neamț (locul 6, 20 de puncte în 12 meciuri). Partida contrează pentru etapa a 14-a a sezonului regular de Liga 2.
AFC Câmpulung Muscel este situată pe locul 21, ultimul, cu 6 puncte acumulate în 13 jocuri.
”Avem primul meci acum, el o să ne dea măsura ritmului și ceea ce urmează să se întâmple. La momentul ăsta ne focusăm pe primul meci, o să luăm lucrurile pas cu pas, știind de la început, încă o dată, fără să exagerez cu nimic, că este o situație dificilă, dar ne asumăm cu toții situația în care suntem și vom face toate eforturile să ieșim de aici. La momentul acesta nu sunt probleme cu jucătorii, sunt toți valizi. Ne bazăm pe toți jucătorii și vom vedea la ora meciului ce jucători vor fi pe teren”, a mai spus Sorin Colceag, care a condus antrenamente și la Mățău, o localitate aflată la sud-est de Câmpulung Muscel.
Foto și video: Muscel TV