Prima reacție a lui Marius Lăcătuș, după ce a aflat că Steaua retrage numărul 7: ”Mi-a venit să zâmbesc, dar și să plâng”

Răzvan BUCUR 06 Jul. 2021, 16:54 Liga 2
Prima reacție a lui Marius Lăcătuș, după ce a aflat că Steaua retrage numărul 7: ”Mi-a venit să zâmbesc, dar și să plâng”

Steaua retrage tricoul cu numărul 7, care a fost purtat de Marius Lăcătuș. Anunțul oficial va fi făcut miercuri, 7 iulie, de la ora 19:15, cu ocazia inaugurării noului stadion din Ghencea, la meciul Steaua – OFK Belgrad.

Marius Lăcătuș s-a declarat emoționat de gestul făcut de CSA Steaua și afirmă că a aflat despre intenția clubului armatei din presă. ”Fiara” a jucat 13 sezoane la Steaua, în perioada 1983 – 1989 și 1993 – 2000. În tot acest timp, el a ridicat deasupra capului 10 titluri de campion al României și șase cupe.

Prima reacție a lui Marius Lăcătuș, după ce a aflat că Steaua retrage numărul 7: ”Mi-a venit să zâmbesc, dar și să plâng”

Totodată, Lăcătuș a avut 72 de meciuri jucate în cupele europene pentru Steaua, unde a înscris de 17 ori. În 1986, Lăcătuș a cucerit Cupa Campionilor Europeni, în partida jucată contra Barcelonei la Sevilla, iar în 1987 a câștigat, tot cu Steaua, Supercupa Europei, într-un meci cu Dinamo Kiev.

A fost și pentru mine o surpriză totală să aflu că se va retrage tricoul meu, cu numărul 7. Nu știam. Am aflat de la televizor. Sincer, parcă mi-a venit să zâmbesc, dar și să plâng. Au fost sentimente amestecate.

Nu aș fi reușit eu singur toate acele performanțe, fără colegii mei. E un sentiment de mândrie, dar și de ușoară tristețe, să vezi că ți se retrage tricoul. Parcă e un alt sfârșit.

Eu cred că poate ar fi trebuit să fie retrase toate tricourile celor de la Sevilla, de la Monte Carlo, pentru că împreună am reușit toate acele performanțe. Știu că acum purta acest tricoul cu numărul 7 Florin Răsdan. Sper să nu se supere pe mine. Nu am avut nicio implicare, nu am bătut vreodată vreun apropo ca să se facă asta.

E clar că a fost un cumul de factori, conducerea clubului, suporterii. Nu a decis o persoană asta”, a declarat Lăcătuș, potrivit GSP.

Moment important pentru Steaua, pe 7 iulie

Evenimentul din 7 iulie e unul special nu doar prin prisma inaugurării stadionului, ci și pentru că în 2021 s-au făcut, pe 7 mai, 35 de ani de la cucerirea Cupei Campionilor Europeni. Fotbaliștii care au câștigat trofeul în 1986 vor fi prezenți pe stadion.

Foto: Alexandru Dobre/ Mediafax Foto

https://liga2.prosport.ro/seria-1/exclusiv-ogbu-dezvaluiri-despre-problemele-financiare-pe-care-le-a-avut-u-cluj-la-finalul-sezonului-trecut-si-modul-in-care-incearca-echipa-sa-se-desparta-de-el-i-am-rec-19191474

https://liga2.prosport.ro/seria-1/schimbari-la-dunarea-calarasi-dupa-ce-a-cerut-intrarea-in-insolventa-cine-e-noul-antrenor-si-ce-jucatori-au-venit-la-echipa-in-ultimul-timp-19191468

https://liga2.prosport.ro/seria-1/u-cluj-l-a-imprumutat-pe-tudor-telcean-in-liga-1-iar-din-vara-urmatoare-poate-ramane-definitiv-fara-el-cedarea-e-pe-un-an-cu-optiune-de-transfer-19191456

 

 

 

 

Răzvan BUCUR 06 Jul. 2021, 16:54 Liga 2
Pe aceeași temă