„Veți vedea adevărata față a Farului în timpul campionatului”

27 Jul. 2012, 14:47 Pregătiri, amicale

Cele două rezultate, înfrângerea și egalul, înregistrate zilele trecute, cu echipele din Liga a III-a: Jiul Rovinari și Metaloglobus București, pot păta cu ușurință imaginea Farului, echipă care și-a creat un renume în fotbalul național, cu tradiție și valoare. Însă, jucătorii și echipa alb-albastră se află în plin proces de formare, motiv pentru care evoluțiile „marinarilor”, din ultimele zile, nu reflectă în totalitate realitatea.

Însuși antrenorul Ion Barbu a precizat că, deși rezultatele au fost slabe, jocul echipei din ultimele meciuri nu prezintă adevărata valoare și potențialul Farului, care se află în plin proces de omogenizare și pregătire.

„Nu mă așteptam la aceste rezultate, dar ținând cont că, până ieri, nu am făcut niciun antrenament cu mingea, nu este un rezultat care să mă dezamăgească foarte mult. În această perioadă, am efectuat numai acumulări, iar acum, contează foarte mult ca jucătorii să se pregătească, și să-și efectueze cât mai bine antrenamentele, iar în timpul campionatului, să-și demonstreze adevărata valoare. Este rușinos, totuși, suntem Farul Constanta, și avem o imagine de apărat. Anul acesta ne așteaptă un campionat de foc, și trebuie să-l putem duce cu brio până la sfârșit. Jucătorii sunt obosiți, dar prefer să lucrez cu ei mai mult în această perioadă, iar în campionat să joace fără probleme”, a declarat antrenorul FC Farul, Ion Barbu.

Scopul acestor amicale a fost ca, în cadrul partidelor, „Barbone” să-și testeze jucătorii, și tinerii nou-veniți la echipă, însă, după rezultate, tehnicianul s-a declarat nemulțumit de eficiența dovedită pe teren, de către elevii săi. „Sunt puțin nefericit de randamentul lor, dar ținând cont că am avut multe antrenamente săptămâna asta, cu acumulări, rezultatele rămân mai puțin importante, veți vedea adevărata față a Farului în timpul
campionatului”
, a mai spus Barbu.

Ieri, de la ora 18.30, Ion Barbu a efectuat primul antrenament cu mingea. Până la acea dată, antrenorul Farului a parcurs, cu elevii săi, numai alergări și exerciții în sala de forță. „Vom încerca să stabilim câteva idei și culoare de joc. Au venit niște jucători importanți, dar echipa nu este încă închegată. Ușor, ușor, le vom pune la punct pe toate”, a explicat tehnicianul Farului, Ion Barbu.

FC Farul va disputa următorul amical mâine, de la ora 19.00, contra Deltei Tulcea, pe stadionul „Farul”.

Sursa: Cuget Liber

Foto: Alexandru RAITA

27 Jul. 2012, 14:47 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă