Unirea a pierdut onorabil în fața Coronei

Mihai Andries 16 Feb. 2014, 08:00 Pregătiri, amicale

Într-o partidă amicală desfășurată pe stadionul „Metrom”, Corona a întrecut pe Unirea Tărlungeni cu scorul de 2-1 (1-1), în urma golurilor semnate de Buș (secunda 59!) și Ion Coman (min. 50, penalty transformat). Pentru Unirea a marcat Liviu Nicolae, în min. 22, în urma unui atac rapid, în care s-a dejucat pasul la ofsaid al adversarilor.

La finalul testului de pe „Metrom”, tehnicianul Laszlo Balint și-a făcut analiza: „Chiar dacă rezultatul nu ne-a fost favorabil în acest meci, pot spune că sunt mulțumit că am înregistrat o creștere în joc, am dat o replică foarte bună unui adversar din prima ligă, în condițiile unui teren dificil. E deranjant, totuși, că am luat gol din fază fixă, practic la prima acțiune periculoasă a adversarilor. Trebuie să remediem rapid această problemă. Una peste alta, exprimarea echipei crește de la meci la meci, iar data de 12 martie, când vom disputa primul nostru meci oficial din acest sezon de primăvară, trebuie să ne găsească la potențial maxim din toate punctele de vedere!”.

Succes Corona, succes FC Brașov!

„În altă ordine de idei, țin să le urez celor de la Corona mult succes în lupta lor pentru menținerea în Liga 1! De asemenea, gândurile mele se îndreaptă și către FC Brașov și sper din tot sufletul ca și sezonul viitor să avem fotbal de primă ligă la Brașov!”, a adăugat „Gyuszi” Balint.

Corona Brașov: Marc – Homei (”58 Burlacu), Forika (”80 Istofor), Damian (”80 Berceanu), Mendizov (”50 Vl. Munteanu) – Neacșa (”46 Pârvu), Dâlbea (”63 Leonte), Miranda (”76 H. Popa), R. Stănescu – Coman (”55 Dedu), Buș (”55 Balint).

Unirea:  Stamatin (”46 Dărăbanț) – Vlăsceanu (”46 Chiș), Șerban, Tatarciuc, Dumbravă (”46 Iaru) – Antoche (”46 Marcăș), Cristea (”60 Neculai) – Lita, L. Nicolae (”46 Pastor), S. Marin (”60, Pop) – Elek (”60 Antal).
Nu au jucat Brujan (menajat), Dobrea și Postolache.

Sursa: Unirea Tărlungeni

Foto: Monitorul Expres

Mihai Andries 16 Feb. 2014, 08:00 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă