Un fost jucător al lui Dinamo și Astra ar putea semna cu „U” Cluj. S-a prezentat la reunirea echipei, alături de Lemnaru și Târnacop

Un fost jucător al lui Dinamo și Astra ar putea semna cu
  • Hristu Chiacu ar putea fi marea surpriză a Universității Cluj pentru reluarea campionatului Ligii 2.
  • Mijlocașul ofensiv a fost prezent la reunirea lotului condus de Mihai Teja, alături de Lemnaru și Târnacop.


Universitatea Cluj n-a mai avut un lot format doar din puști la primul antrenament din 2016. Mihai Teja a avut sub comandă și trei jucători cu experiență în Liga 1. Alături de fostul golgheter de pe Cluj Arena, Valentin Lemnaru, s-au mai prezentat la reunirea echipei și Ionuț Târnacop și Hristu Chiacu. Toți trei sunt liberi de contract și se vor pregăti cu gruparea ardeleană, dar vor semna cu Universitatea doar în cazul în care nu vor primi oferte din Liga 1 sau din străinătate.

Oferta clujenilor nu este deloc tentantă, în ceea ce-i privește. Li s-a spus din start că nu sunt bani pentru salarii, iar restul jucătorilor câștigă în medie 1500 de lei lunar. Antrenorul lui „U” speră totuși să-i poată păstra. „Eu îi doresc. Ar aduce un mare plus echipei. Experiența și valoarea lor ne-ar ajuta enorm. Eu trag de ei, îi vreau aici, dar de ei depinde până la urmă. Depinde dacă vor să vină și să muncească gratis, să ajute echipa cu sufletul”, a recunoscut Mihai Teja.

„Cu ei ne permitem să visăm la promovare”

Lemnaru a jucat ultima dată la Petrolul, unde a reușit un singur gol în 9 partide în actuala stagiuni, iar Târnacop și-a reziliat la începutul iernii contractul cu CS U Craiova, de atunci negăsindu-și angajament. Dacă cei doi au mai jucat la Universitatea Cluj, Hristu Chiacu a fost o surpriză pentru fanii clujenilor. Mijlocașul ofensiv de 29 de ani, care a jucat pentru Astra și Dinamo în trecut a fost ultima dată în lotul celor de la Concordia Chiajna, dar a prins o singură dată lotul de 18, în actuala stagiune a Ligii 1.

Cu cei trei în echipă, Teja se gândește inclusiv la promovare. „Cu ei ne permitem să visăm și mai mult. Promovarea e un vis frumos, de ce să nu ne gândim la asta?”, s-a întrebat Teja.

Clujenii se confruntă în continuare cu mari probleme financiare, jucătorii având restanțe salariale de patru luni, iar lipsa fondurilor i-a împierdicat deocamdată pe oficiali să planifice un stagiu de pregătire.

Articol scris de Vlad MĂ‚CICĂ‚ȘAN

Pe aceeași temă