11 ianuarie a fost ziua reunirii pentru divizionarele secunde arădene. După UTA, în cursul dimineții, și Șoimii Pâncota a început treaba în noul an. Totul a început cu o ședință în jurul orei 16:00, ținută de președintele Pavel Piroș, vicele său, Bebe Bontea, directorul sportiv, Sorin Tarcea și antrenorul Ionuț Popa, în care jucătorilor li s-a dus în mare la cunoștință programul de pregătire și așteptările pentru campania de primăvară.
De la primul antrenament din 2016, defășurat pe terenul sintetic al Arenei Ionuț Popa, a absentat Marian Fuchs (învoit până miercuri pentru susținerea unor exemene) și ivorianul Traore, care va reveni din Coasta de Fildeș pe 18 ianuarie. Nici achizițiile anunțate deja de Pavel Piroș, Andrei Cioară și Cornel Suciu nu au fost văzute la față, însă președintele „alb-negrilor” susține că situația lor va fi rezolvată în curând.
La capitolul noutăți regăsim doi fotbaliști străini cu profil ofensiv. Wawa Mamwanga e un atacant belgian de culoare, de 20 de ani, care a evoluat în liga secundă din țara sa, dar care ar avea o ofertă și din Championship (eșalonul doi englez). Oricum, va rămâne cel puțin zece zile la Arad, iar Ionuț Popa va decide dacă merită investiția în salariul său. Apoi, Modora Movic e un mijlocaș ofensiv de 20 de ani, care e al doilea marcator din Liga a 3-a a Serbiei. A intrat și el în program, urmând să confirme sau nu. În fine, portarul Marius Rus a demarat și el pregătirile cu formația din Podgorie, însă cel puțin deocamdată e coleg cu Ovidiu Pașcalău a cărui trecere la Pecica nu a fost încă discutată concret.
Lotul va fi completat și zilele următoare sau cel puțin asta este promisiunea lui Pavel Piroș. „Aproape zilnic va mai sosi câte un jucător, fie că vorbim de certitudini sau dintre cei pe care mai vrem să-i vedem la treabă”, a punctat președintele „șoimilor”, care – din informațiile noastre – l-a convins pe Marius Ion, fost atacant al Argeșului și Caransebeșului să se alăture chiar de marți echipei lui Ionuț Popa.
La reunire au fost prezenți 21 de fotbaliști și anume: Irimia, Rus, Pașcalău – portari; Dan, Pascariu, Dubeștean, Siminic, Costa, Ursoi, Gîlcă, Leucuța, A. Pavel, Issa, Pirtea, Farcaș, Ianc, Mandache, Dragalina, A. Mihai, Movica și Mamwanga – jucători de câmp.
Primul antrenament al anului a fost condus în special de maseurul Călin Petrică, acesta urmând să se specializeze și ca preparator fizic. În acest sens, Petrică ar putea petrece finalul lunii ianuarie la Madrid, în curtea prim-divizionarei Rayo Vallecano, stagiu intermediat de Ionuț Popa. Marți, pâncotanii se vor antrena tot la baza sportive a lui Ionuț Popa, iar miercuri vor susține testul Cooper pe pista arene Gloria.
După cum se știe, în această iarnă au plecat de la Pâncota: Sălăjan, Danci, Cuedan, Ousmane, Oprea și Doda. Despre ultimii doi se aude că vor ajunge la Rapid, respectiv Cetate Deva.
Text și foto: Sport Arad