Sucevenii își fac planuri pentru noul sezon: „Vor fi aduși câțiva fotbaliști de valoare”

Marius ANGHEL 18 Jun. 2014, 15:23 Pregătiri, amicale
Sucevenii își fac planuri pentru noul sezon:**

Lotul grupării sucevene Rapid se va reuni în ziua de 7 iulie, cu o lună și trei săptămâni înaintea startului sezonului 2014-2015 al Ligii secunde, programat pentru data de 30 august. Oficialii „ceferiști” au stabilit ca stagiul de pregătire centralizată să aibă loc în perioada 15-25 iulie la Poiana Negri, programul de meciuri amicale din intersezon urmând să fie structurat în zilele următoare.

În ceea ce privește lotul de jucători cu care Rapid va aborda viitoarea ediție de campionat nimic nu este clarificat deocamdată, însă președintele executiv Dumitru Moldovan a dezvăluit că, în mod sigur, vor exista unele mișcări de trupe la gruparea suceveană.

„În condițiile în care hotărârile Adunării Extraordinare a LPF2 vor rămâne în picioare și vor retrograda la finalul sezonului câte 8 formații din fiecare serie, ne așteaptă o ediție de campionat infernală. Ca atare, trebuie să ne fortificăm la nivelul lotului. Probabil că vom renunța la un număr de 3-4 jucători, dintre cei care n-au dat satisfacție până acum, în locul acestora urmând să fie aduși câțiva fotbaliști de valoare, care să ne ajute să ne păstrăm locul în eșalonul al doilea”, a declarat Dumitru Moldovan.

Pe de altă parte, oficialul rapidist a menționat că până la această oră nu s-a primit nici o ofertă de la alt club pentru vreun jucător al Rapidului, chiar dacă s-a discutat la un moment dat că Andrei Cerlincă și Ciprian Sumanariu, doi fotbaliști cu evoluții constant bune în precedenta ediție de campionat, ar putea părăsi Areniul în această vară.

Articol scris de Gabriel TODERAȘCU
 

Marius ANGHEL 18 Jun. 2014, 15:23 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă