Stângă, mulțumit după primul stagiu de pregătire

Mihai Andries 28 Jan. 2014, 13:29 Pregătiri, amicale
Stângă,** mulțumit după primul stagiu de pregătire

Antrenorul echipei CS Universitatea Craiova, Ovidiu Stângă, a făcut o analiză a primului stagiu de pregătire din Antalya. „A fost un cantonament bun, în care ne-am pregătit foarte bine din punct de vedere fizic. Au fost și plusuri, și minusuri. La plusuri pot să punctez că pregătirea fizică a fost efectuată conform planului, iar la minusuri pot trece al doilea amical, care a fost întrerupt în minutul 30 din cauza ploii, și accidentările lui Gorovei, Sin, Pleșan, Izvoranu și Precup. Dacă primii doi vor sta mai mult timp departe de gazon, despre ceilalți pot să spun că au resimțit oboseala. În primul meci, cu Ravan Baku, am fost mulțumit de evoluția echipei, însă este păcat că am pierdut jocul”, a afirmat Ovidiu Stângă, pentru GdS.

Jucătorii de la CS Universitatea Craiova se vor întoarce mâine la antrenamente, după două zile de pauză. Până la sfârșitul acestei săptămâni, elevii lui Ovidiu Stângă vor continua antrenamentele pe plan local, iar de pe 3 februarie se vor întoarce în Turcia pentru a efectua al doilea stagiu centralizat pentru pregătirea părții a doua a campionatului. În acest sens, Stângă a detaliat programul pe plan local.

„În prima zi va fi o ședință de pregătire după-amiază, iar joi și vineri vom avea câte două antrenamente pe zi. Unul la 9.30 și celălalt la ora 15.30. Ședințele vor avea loc în sala de atletism din Polivalentă și la Popeci. Sâmbătă va fi zi liberă, iar duminică dimineață vom pleca spre București, pentru al doilea stagiu de pregătire din Antalya, în stațiunea Belek, unde vom sta 12 zile. Acolo vom susține cinci jocuri de verificare, aproape perfectate, însă le vom anunța în zilele următoare”, a mai precizat Ovidiu Stângă. În final, acesta s-a arătat mulțumit de echipa pe care o are la dispoziție.

„Lotul pe care îl am acum este bun, însă dacă în al doilea stagiu voi considera că mai am nevoie de vreun jucător îl vom aduce”, a încheiat tehnicianul CSU. Pe de altă parte, internaționalul de juniori al CS Universitatea Craiova, Andrei Ivan, nu a avut parte de liber după stagiul din Antalya, fiind nevoit să se prezinte la Mogoșoaia, în cantonamentul naționalei Under 17 a României. Tânărul jucător al Craiovei a fost convocat de selecționerul Constantin Gâlcă în vederea stagiului pe care tricolorii mici îl efectuează în Antalya, în intervalul 30 ianuarie – 9 februarie.

Sursa: Gazeta de Sud

Mihai Andries 28 Jan. 2014, 13:29 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă