Conducătorii Tricolorului Breaza, formație nou-promovată în Liga a II-a, doresc să organizeze la finalul acestei săptămâni un turneu amical cu participare internațională. Printre echipele invitate la această întrecere se numără și celebra SSC Napoli la care, în trecut, a evoluat și Diego Armando Maradona, răspunsul fiind așteptat în zilele următoare, cu toate că șansele ca echipa lui Donadoni să ajungă în România sunt extrem de reduse. Formația din serie A are un program încărcat, în perioada următoare având deja stabilite două amicale "tari" cu Espanyol (5 august) și Racing Santander (11august).
Â
De asemenea, invitații au fost trimise altor cluburi din peninsulă, dar și colegei de serie Sportul Studențesc. Însă, nici "Gașca Nebună" nu va putea da un răspuns pozitiv, deoarece are programată pentru sâmbătă o partidă amicală, în deplasare, cu Dunărea Giurgiu și e greu de crezut că va putea participa și la turneul de la Breaza, în cadrul căruia se vor disputa câte două meciuri în zilele de 8 și 9 august. În aceste condiții, numele celor trei formații care vor evolua alături de brezeni pe arena "Parc" vor fi stabilite, cel mai probabil, la jumătatea săptămânii.
Â
În altă ordine de idei, Tricolorul Breaza continuă seria remizelor, după ce în ultimul amical disputat pe teren propriu a terminat la egalitate, scor 1-1, cu Viitorul Constanța din Liga a III-a, echipă a Academiei de Fotbal "Gheorghe Hagi". Golurile au fost marcate de Puie (48) și, respectiv, Grigoraș (87). Următorul test pentru elevii lui Florin Stăncioiu va avea loc miercuri în compania târgoviștenilor de la FCM.
Â
Â