Șoimii Pâncota, start pentru Liga a II-a: „Vom face față cu brio”

Autor: Mihai Andries Publicat: 15 Jul. 2014, 17:11 Actualizat: 15 Jul. 2014, 17:18 Pregătiri, amicale

În prima zi a săptămânii, Dan Cuedan a condus primul antrenament al Șoimilor Pâncota din noua postură, cea de divizionară secundă. Alb-negrii s-au întâlnit pe arena CPL din cartierul Grădiște, acolo unde se vor desfășura majoritatea antrenamentelor verii.

Irimia, Pașcalău, Nica – Maghici, Lung, Lengyel, Crușoveanu, Dubeștean, Siminic, Vițu, Huțanu, Fl. Cuedan, Polgar, Suciu, Mitu, Bulzan, Pantea, Morar, Mihai, Burian, Băd, Sălăjan, Staicu a compus efectivul „dezmorțit” de Cuedan pe o ploaie torențială.

Învoiți, Adi Rusu și senegalezul Issa urmează să intre în program de la mijlocul săptămânii. „Cue” a fost secondat de Dumitru Mitu și Cristi Irimia, plus maseurul Mihai Kovacs și medicul Florin Voin.

Pantea, ultimul sosit

Față de noutățile știute, la startul campaniei pentru liga secundă s-a remarcat prezența lui Ștefan Pantea. Mijlocașul crescut de Atletico Arad (a fost vicecampion național de juniori C în urmă cu trei ani) are 18 ani și a jucat anul trecut pentru UTA, care și-a dat acordul ca el să se antreneze cu Pîncota, iar dacă va da satisfacție, conducerile celor două cluburi se vor așeza la discuții.

„Sunt bucuros că am terminat toate transferurile propuse, mai sunt două-trei achiziții, cred că finalizăm tratativele cel târziu până la începutul săptămânii viitoare. Cum se știe, pe ultima sută de metri am obținut semnătura lui Staicu, a mai avut propuneri de la Poli, Olt și Polonia, ne poate ajuta”, a punctat președintele Pavel Piroș, care, secondat de „vicele” Bebe Bontea, a ținut o ședință scurtă cu echipa înaintea ieșirii pe teren.

Încep amicalele

Marți și miercuri, cei din Podgorie au câte un antrenament pe zi, iar joi e timpul primului meci amical estival. Pâncotanii vor fi la Timișoara, unde, de la 18,30, întâlnesc Ripensia. Vineri e programat un nou antrenament, iar săptămâna se încheie sâmbătă, cu meci amical în deplasare, la Victoria Zăbrani.

„Am încredere în echipă”

Referindu-se la primul sezon al Șoimilor din liga secundă, Piroș și-a transmis optimismul: „Lotul e valoros, cred că vom face față cu brio în liga a doua. După părerea mea, echipa arată bine și am mare încredere în nou-veniți. Ceilalți au ales Pâncota pentru al treilea, chiar al patrulea, an consecutiv, ceea ce spune multe despre seriozitatea echipei tehnice și a conducerii clubului. Împreună am avut rezultatele pe care le cunoașteți”.

Sursa: Sport Arad

Autor: Mihai Andries Publicat: 15 Jul. 2014, 17:11 Actualizat: 15 Jul. 2014, 17:18 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă