Șoimii Pâncota merge în cantonament în Alba după un amical cu ACS Poli

Marius ANGHEL 06 Jan. 2015, 11:54 Pregătiri, amicale
Șoimii Pâncota merge în cantonament în Alba** după un amical cu ACS Poli

Fundașii Crușoveanu și Ugocian, mijlocașul Monac și atacantul Staicu sunt fotbaliștii care fac deja parte din istoria singurei divizionare secunde arădene, însă până la finalul acestei săptămâni alți doi-trei fotbaliști s-ar putea despărți de Șoimii Pâncota.

„Nu ne grăbim cu anunțurile, căci vrem să fim siguri că putem umple așa cum ne dorim noi golurile lăsate de cei care vor pleca”, a precizat Pavel Piroș.

Președintele „șoimilor” poartă zilnic discuții cu antrenorul Dan Cuedan, urmând ca în curând să anunțe și numele primelor achiziții ale pauzei competiționale.

„Alb-negrii” se vor reuni pe 19 ianuarie, pentru ca 11 zile mai târziu să aibă programat și un puternic amical cu ACS Poli Timișoara, în orașul de pe Bega.

Pe 2 februarie, teamul din Podgorie se va muta în județul Alba, la Galda de Jos, pentru cantonamentul de iarnă. Cel mai probabil, pâncotanii vor folosi terenul din Câmpeni pentru cele câteva ședințe de pregătire cu caracter tehnico-tactic.

Printre adversarii iernii pentru „șoimi” se mai numără Olimpia Satu Mare, Național Sebiș și CSM Sighetul Marmației.

Sursa: Sport Arad

Marius ANGHEL 06 Jan. 2015, 11:54 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă