Situația divizionarei B Sport Club Bacău devine din ce în ce mai disperată. Arestarea preventivă a primarului Romeo Stavarache și a președintelui Liviu Goian, datoriile însemnate (inclusiv la jucători, care pot deveni liberi de contract începând cu data de 10 august) și, mai ales, lipsa sumei necesare co-finanțării proiectului „Drumul spre performanță”, în valoare totală de 2.800.000 lei și aprobat de Consiliul Local Bacău, fac ca viitorul echipei pregătite de Viorel Tănase să se afle într-o ceață densă.
Inițial, băcăuanii trebuiau să plece astăzi într-un stagiu de pregătire centralizată la Slănic Moldova. Din motive de ordin financiar, s-a renunțat la Slănic, optându-se pentru un stagiu în cantonamentul de la „Letea”. În cele din urmă, și această variantă de program a căzut, clubul nereușind să asigure trei mese pe zi jucătorilor.
Având în vedere că și data înscrierii în campionat a fost amânată (20 iulie în loc de 15), conducerea SC-ului a decis să întârzie cu o săptămână începerea stagiului de pregătire centralizată.
„Săptămâna aceasta se anunță una decisivă. Vom avea o întâlnire sau chiar mai multe cu primarul interimar Tescaru, se va reuni Adunarea Generală a Asociației și, totodată, soarta echipei va fi discutată în cadrul Consiliului Local. Sperăm ca, în cele din urmă, lucrurile să se rezolve, astfel încât Sport Club să-și continue drumul”, a declarat directorul sportiv al SC-ului, Remus Pozânarea.
Sursa: Deșteptarea