Nou-promovata Bucovina Pojorâta, poate cea mai surprinzătoare prezență pe tabloul ediției de campionat 2015-2016 a ligii secunde, a dat luni, 13 iulie, startul pregătirilor pentru noul sezon. Conștienți că în eșalonul al doilea le va fi mult mai greu, bucovinenii au început prin a-și întări banca tehnică, antrenorul principal Dănuț Mândrilă urmând să fie ajutat de Bogdan Grosu și Mihăiță Szekely.
Nu mai puțin de șapte fotbaliști noi și-au făcut apariția la primul antrenament din intersezon, este vorba de mijlocașii Traian Jarda și Tinuț Budăcan de la Gloria Bistrița, Petru Mercaș (mijlocaș central) și Robert Martin (atacant), ambii de la LPS Suceava, Stejărel Vișinar, un mijlocaș stânga de la Șomuzul Fălticeni, ce a trecut pe la Sporting Suceava, Marius Coman, un atacant băimărean ce aparține de CFR Cluj și fundașul ieșean Armand Onică.
Nucleul echipei este asigurat însă în continuare de fotbaliștii care au reușit în urmă cu o lună și jumătate promovarea istorică în eșalonul secund, este vorba de portarii Puianu și Turiță și jucătorii de câmp Kuruc, Cristescu, Prundean, Patca, Duțică, Răzlog, Stănescu, Colța, Rus, Pădurariu, Buhăcianu și Iuga.
„Urmează o perioadă foarte importantă pentru noi. Dorim să facem o pregătire bună, astfel încât să ne fie ușor în campionat, acolo unde trebuie să demonstrăm că n-am ajuns întâmplător în Liga a II-a și că merităm să jucăm la acest nivel. Mai avem nevoie de un portar și un fundaș central și sunt încrezător că vom găsi jucătorii potriviți pentru aceste posturi în zilele următoare. După o săptămână de reacomodare la efort, miercurea viitoare vom începe un stagiu de pregătire centralizată, urmând să căutăm și adversari pentru meciurile amicale”, a declarat, pentru monitorulsv.ro, Dănuț Mândrilă, antrenorul principal al grupării din Pojorâta.
Articol scris de Gabriel TODERAȘCU