Primarul Timișoarei nu apreciază promovarea în Liga 2 a Ripensiei. Consiliul Local a tăiat toată suma promisă echipei roș-galbene. ASU Poli nici nu și-a depus dosarul

Primarul Timișoarei nu apreciază promovarea în Liga 2 a Ripensiei.** Consiliul Local a tăiat toată suma promisă echipei roș-galbene. ASU Poli nici nu și-a depus dosarul

Ripensia Timișoara a obținut performanța de a promova în Liga 2 după doar 5 ani de la reînființare, însă autoritățile locale nu apreciază această reușită importantă pentru oraș. În noul sezon, Timișoara va avea o echipă în prima ligă și două în eșalonul secund. Primarul Nicolae Robu a declanșat scandal în ultima ședință a Consiliului Local Timișoara și a tăiat masiv din banii pe care administrația îi aprobase inițial pentru concursul de proiecte pentru finanțări nerambursabile. Ripensia nu va mai primi niciun ban, în timp ce ASU Poli nici nu a depus actele la primărie, scrie TMsport.ro.

Conform tabelului inițial cu sumele de bani aprobate la concursul de proiecte pentru finanțări nerambursabile organizat de primărie, Ripensia ar fi trebuit să primească 150.000 de lei, însă nou-promovata în Liga 2 s-a trezit, după intervenția edilului Nicolae Robu, că nu va mai primi niciun leu. Gruparea roș-galbenă nu va beneficia de bani nici din partea Consiliului Județean Timiș, care le-a declarat proiectul neeligibil.

În trecut, Ripensia a mai primit bani în baza legii 350, pentru activitatea echipelor de juniori. ASU Poli nici nu a depus proiect la primărie. Anul trecut, alb-violeții au primit 150.000 de lei de la CJT, însă nu i-au putut cheltui pe toți, fiindcă i-a încasat târziu și nu a mai avut timp să își respecte planul din dosar.

În această situație, Ripensia va trebui să se descurce în Liga 2 doar cu banii asigurați de sponsori. Nu e singurul club care s-a trezit cu mai puțini bani după intervenția lui Robu. Câștigătoarea Cupei României și a medaliei de bronz anul acesta, plus argintul anul trecut, Informatica Timișoara s-a ales cu bani tăiați. Echipa de futsal a primit, de la 350.000 de lei, doar 100.000 de lei! În schimb, echipa de volei Agroland Timișoara s-a ales doar cu 50.000 de lei din cei 150.000 de lei promiși inițial. Lista cu sumele modificate o puteți consulta AICI.

Jucători anonimi în teste și pregătire afectată de examene

În altă ordine de idei, Ripensia se pregătește pe plan local după reunire. Antrenorul Remus Steop conduce antrenamentele și urmărește jucători veniți în teste. Pe lângă mai mulți jucători localnici de la echipe din ligile inferioare, ultimii care își încearcă norocul la echipa timișoreană sunt Laurențiu Tudor, mijlocaș care aparține de Pandurii, și Cătălin Horcea, de la CSM Lugoj.

Cert este că programul de pregătire este afectat de căldura de afară, de jucătorii care dau BAC-ul sau de cei care au examene la facultate.

„Ne luptăm cu căldurile, venim destul de devreme ca să ne putem acomoda. Ce să facem? Avem foarte mulți studenți, mulți care au BAC-ul și au lipsit motivat. Aș fi vrut să intru de mâine într-un nou program de pregătire. Dar mai ales că s-a amânat și începerea campionatului cu o săptămână mai așteptăm câteva zile ca să-i avem pe toți. Să lucrăm la omogenitate”, a declarat Remus Steop pentru PressAlert.

Altfel, la echipă au revenit și jucătorii Călin Toma, Mihai Hecsko și Adrian Zaluschi, care au lipsit de la reunire. „Hecsko se pregătește cu noi, lui îi expiră contractul vineri și rămâne de văzut în zilele următoare când vine și președintele. Avea ofertă să plece în Austria, 100% nu se știe”, a mai precizat antrenorul Ripensiei.

Pe aceeași temă