Prima victorie în Antalya

Prima victorie** în Antalya

După ce remizase luni cu Terek II Groznîi (1-1), FC Viitorul
Constanța a susținut marți după-amiază a doua partidă de verificare
în cantonamentul din Antalya. Echipa pregătită de Cătălin Anghel și
Norbert Niță a întâlnit formația germană VfB Auerbach, ce ocupă
poziția a treia la finalul turului în Oberliga Sud.

Meciul s-a disputat la Kundu și s-a încheiat cu victoria
constănțenilor, scor 2-1 (2-1). În chiar primul minut al partidei
germanii au reușit deschiderea scorului, însă FC Viitorul a întors
rezultatul până la pauză punctând prin Nicolae Hertu (min.15) și
Stere Banoti (min.31). În partea a doua cele două formații au
schimbat garniturile, însă tabela de marcaj nu a mai suferit
modificări. Rezultat final: FC Viitorul – VfB Auerbach 2-1.

Iată și echipa aliniată de antrenorii constănțeni – Repriza I: Popa
– Bică, Larie, Ninu, Chirilă – Banoti, Benzar, Cârstocea – Sin,
Hertu, Chițu. Repriza a II-a: Șerban – Rusu, Nazîru, Păcuraru,
Chirilă (68 Bică) – Călin (60 Dan), Ștefănescu, Iancu – Lupu,
Sandu, Sin.

FC Viitorul va susține următorul meci de verificare vineri, contra
formației de primă ligă Gloria Bistrița. Întâlnirea este programată
de la ora 15.00, la Belek, în complexul sportiv Adora Football
Center.

sursa: academiahagi.ro

Pe aceeași temă