În urmă cu o lună de zile, Ovidiu Popescu era decis să plece din Calea Aurel Vlaicu. Eugen Trică îl amăgise pe el și pe Florin Ardelean cu un contract la CSKA Sofia, dar, înainte de toate, mijlocașul de 20 de ani dorea să scape de haosul de la club. Între timp, prin venirea lui Adrian Falub pe banca tehnică, lucrurile au intrat pe un făgaș cât de cât normal, iar utiștii au beneficiat și de un cantonament și câteva meciuri de verificare menite să le ridice moralul.
Cu două reușite, una dintre ele demnă de genericele TV, dar și cu două pase decisive, Popescu se anunță de pe acum o piesă importantă și în noul angrenaj utist. Este evident că reșițeanul va fi unul dintre cei doi fotbaliști Under 22 care va îmbrăca tricoul de titular, iar noul tehnician i-a pregătit două-trei posturi. „Domnul Falub m-a folosit ca mijlocaș central defensiv, dar și sarcini ceva mai ofensive. Nu e ceva nou pentru mine, dar faptul că se lucrează cu noi mult din punct de vedere tactic ne-a făcut să progresăm ca joc colectiv, iar rezultatele s-au văzut deja în amicale. Am câștigat tot ce se poate în Ungaria și eu zic că ne-am mișcat destul de bine. Cu siguranță, mai avem destul de lucru, dar suntem pe calea cea bună”, consideră fotbalistul împrumutat în Calea Aurel Vlaicu de la Școala de Fotbal Marcel Băban.
Popescu e convins că UTA își poate atinge obiectivul cu condiția să rămână în formula de la Gyula, plus două-trei întăriri. „Ar fi un lucru foarte rău dacă domnul Falub ar decide să nu continue la UTA, căci ne-am obișnuit cu dânsul, știe ce să ne ceară, iar la antrenamente îmbină utilul cu plăcutul. Probabil, și-a făcut și o strategie pentru meciurile cu Olimpia Satu Mare și CS Mioveni, pe care trebuie să le câștigăm cu orice preț. De asemenea, un mare plus la echipă a adus și Patrice (n.a. Feussi). Nu odată m-a luat lângă el la Gyula și mi-a dat sfaturi privind poziția mea pe teren sau ceea ce ar trebui să repar în jocul meu. E un fotbalist excelent, un băiat de echipă, e un mare câștig pentru noi, ca și Boșneag, de altfel, iar dacă mai vin doi-trei fotbaliști, așa cum am auzit, vom fi și mai puternici și ne vom putea salva de la retrogradare. Despre Laso chiar am auzit lucruri frumoase, de abia aștept să joc cu el, iar fotbaliști ca Ola și Mardare chiar nu mai au nevoie de nicio altă prezentare. Personal, simt că primesc aceeași încredere din partea antrenorilor și colegilor, iar pentru un fotbalist de vârsta mea e un lucru important”, a adăugat tehnicul fotbalist.
În fine, Ovidiu Popescu regretă faptul că suporterii s-au îndepărtat de echipă, dar, cu toate astea, e convins că UTA va avea parte de susținere la primăvară. „Probabil, galeria într-adevăr nu va mai veni la meciuri și îi vom simți lipsa. Ne-ar fi plăcut să îi avem în continuare alături de noi pe băieții minunați din peluză, nu am dorit niciun moment să se ajungă la asta. Chiar și așa, cred că vor exista arădeni care ne vor încuraja cel puțin la partidele de pe teren propriu. Și, până la urmă, noi suntem datori să ne facem treaba în orice condiții”, a concluzionat tânărul utist.
Sursa: Sport Arad