„Plec de la Poli doar în străinătate”

29 Jan. 2012, 07:43 Pregătiri, amicale
„Plec de la Poli** doar în străinătate

Rover Cârstea vrea să fie pe placul fanilor timișoreni încă de la primul meci jucat pentru Poli. Pe lângă golul marcat sâmbătă, în amicalul cu echipa satelit, atacantul venit de la Pitești a făcut o promisiune care îi unge pe suflet pe druckeri.

„Timișoara este, pentru mine, rampa de lansare către Europa. N-am venit aici ca să ajung mai târziu la Steaua, Dinamo sau Rapid. Vreau să plec de aici doar în străinătate”, a spus Rover Cârstea, după primul său joc în tricoul lui Poli.

Atacantul în vârstă de 22 de ani a punctat în amicalul disputat sâmbătă de alb-violeți, în compania „satelitului” Poli II. Deși spune că se bucură de reușită, și-a analizat foarte exigent evoluția. „Ar fi trebuit să marchez mult mai mult astăzi, nu doar un gol. Venim însă după o perioadă foarte grea și se vede oboseala, atât în jocul meu, cât și în cel al colegilor mei”, a mai spus Cârstea.

Încântat de Boljevic

Rover Cârstea spune că e onorat să lucreze cu un preparator fizic de talia lui Zeljko Boljevic, în care are maximă încredere că va duce echipa la forma cea mai bună înainte de startul returului.

„Pregătirea fizică de aici diferă total de cea pe care o făceam la Pitești. Aici avem un preparator fizic care a lucrat la multe echipe mari, a ajuns chiar și în China. Bineînțeles, suntem storși acum, dar sunt sigur că în campionat nu vor fi momente de oboseală. Pentru orice echipă pregătirea fizică e extrem de benefică”, a conchis Cârstea.

sursa: Banat Sport

29 Jan. 2012, 07:43 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă