Farul Constanța s-a reunit în această dimineață cu un lot de 33 de jucători, dintre care 13 au fost nou-veniți. Ștefan Petcu, antrenorul principal al „marinarilor”, a declarat că încearcă să alcătuiască o echipă de viitor, cu care să se atace promovarea în sezonul viitor.
„N-au sosit chiar toți fotbaliștii, mai vin pe parcurs, patru – cinci noi, pe care îi vom monitoriza în această săptămână. Vrem să avem câte doi jucători pe post, de valori apropiate, pentru a face un lot bun. Trebuie să schimbăm ceva la echipă, pentru a ne îndeplini obiectivele. Câțiva sunt de la Academia Hagi, din grupul celor care au fost campioni sau vicecampioni, încercăm să-i aducem, ne ajută. Ne interesează în principal jucători tineri, de 21-22 de ani, cu care să facem o echipă de viitor, astfel încât să tragem la anul la promovarea în Liga I. În acest sezon, suntem mai aproape de play-out, dar încercăm să intrăm în play-off, care ne asigură și prezența sigură în campionat”, a spus, citat de Ziua de Constanța, Ștefan Petcu.
Foto: Alexandru RAITA