Pandurii s-a reunit fără noutăți în lot și se va pregăti tot pe plan local. „Factorul financiar e foarte important. Sper ca lucurile să intre pe făgașul normal”

Pandurii s-a reunit fără noutăți în lot și se va pregăti tot pe plan local.**

Programată miercuri, la ora 17:00, reunirea echipei Pandurii Târgu Jiu n-a adus nicio noutate la nivelul lotului. 22 de jucători, printre care și câțiva juniori, au participat la prima ședință de pregătire, însă mulți dintre componenții de bază se află la final de contract și nu se știe dacă-și  vor mai prelungi înțelegerea cu echipa gorjeană. De altfel, tânărul mijlocaș Adrian Șut a absentat de la reunire, fiind în probe la CSM Poli Iași, în timp ce fundașul dreapta Robert Băjan a semnat deja cu Viitorul Constanța.

Pandurii s-a despărțit și de directorul sportiv Emil Dică. Acesta ar putea ajunge la nou-promovata în Liga 2 ACS Șirineasa, echipă susținută de omul de afaceri gorjean Nicolae Sarcină.

Bogoi vrea cinci amicale și așteaptă cel puțin șapte jucători noi la echipă

Din cauza problemelor financiare, Pandurii va efectua, la fel ca în pauza competițională de vara trecută, cantonamentul tot pe plan local, la Târgu Jiu.

Procesul cu acționarii, care ar putea aduce salvarea clubului de la faliment, a rămas în pronunțare, soluția urmând a fi dată peste două săptămâni. „Va fi un stagiu centralizat, începând din 5 iulie până pe 14 iulie. Îmi doresc să jucăm cel puțin cinci partide de verificare. Factorul financiar este foarte important, sperăm ca lucrurile să intre pe făgașul normal. Noi așteptăm decizia instanței, chiar dacă un pic mai greu, cred că lucrurile se vor rezolva. Am purtat discuții cu conducerea clubului, în mare avem nevoie de șapte-opt jucători. Avem un nucleu de jucători tânăr, sunt fotbaliști buni, dar lotul trebuie completat în fiecare compartiment. Știți foarte bine că Băjan a plecat la Viitorul, așa că nu ne vom mai baza pe el”, a precizat antrenorul Adrian Bogoi, conform gorj-domino.ro.

Pandurii s-a salvat în ultima etapă de la retrogradare și nu poate emite pretenții de promovare nici în noul sezon, chiar dacă FRF ar putea mări numărul echipelor care vor accede în Liga1. „Campionatul va fi unul foarte interesant, pentru că au promovat echipe cu nume și istorie fotbalistică. Am văzut că au și bugete foarte mari, astfel că întrecerea va fi mult mai antrenantă. Vom aștepta și decizia federației să vedem câte echipe promovează. A fost un zvon că s-ar putea să promoveze patru și una să meargă la baraj, dar vom vedea”, a afirmat Bogoi.

Articol scris de Mircea OGLINDOIU

Pe aceeași temă