Oprescu: „Este posibil să fie modificări în lot”! Programul slătinenilor

Marius ANGHEL 06 Jan. 2014, 15:50 Pregătiri, amicale
Oprescu:

Jucătorii divizionarei secunde slătinene vor avea, în această săptămână, un program de pregătire cu un antrenament pe zi.

De asemenea, vor susține o serie de teste fizice. Tehnicianul grupării FC Olt Slatina, Dan Oprescu, a declarat că este posibil să apară modificări în lot în perioada ce urmează.

„Până la vizita medicală, programată pe 10 ianuarie, vom face câte un antrenament. În perioada aceasta, antrenamentele sunt axate pe pregătirea fizică generală. Intenționăm să disputăm, până la plecarea în cantonament, câteva amicale cu echipe de Liga a III-a, dar din cauza faptului că se reunesc târziu este posibil să nu găsim adversari și să împărțim lotul să jucăm între noi. Este posibil să fie modificări în lot, le vom discuta la momentul potrivit”, a declarat antrenorul grupării FC Olt Slatina, Dan Oprescu.

În aceste zile, jucătorii grupării FC Olt Slatina vor da teste de evaluare a rezistenței aerobe, prilej bun pentru banca tehnică de verifica modul în care componenții lotului au respectat programul individual de pregătire din vacanță.

Sursa: Gazeta nouă

Marius ANGHEL 06 Jan. 2014, 15:50 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă