UTA a suferit mult în a doua jumătate a turului la capitolul fotbaliști sub 22 de ani. Regulamentul spune că formațiile din Liga a 2-a trebuie să alinieze în permanență în meciurile oficiale minim doi jucători ce se încadrează în categoria de vârstă menționată mai sus, iar primele opțiuni ale grupării „textiliste” au fost încă de la încă de la bun început Marius Chindriș și Florin Purece.
Dacă ultimul a fost unul dintre cei mai buni ai turului, mijlocașul de închidere crescut de Atletico a abandonat competiția chiar înaintea derby-ului cu Poli, din cauza unei accidentări grave.
Chindriș a fost diagnosticat cu ruptură parțială a ligamentelor anterioare de la genunchiul drept după un duel cu un fotbalist al lui FC Olt și pe 6 octombrie s-a operat o Clinică din Timișoara. După numai patru zile, fotbalistul a început un anevoios program de recuperare la fizioterapeutul Cristian Dărău, la Spitalul Clinic Municipal, ce este pe cale să se încheie la finalul acestui an.
„Mă simt din ce în ce mai bine, progresele sunt evidente, chiar dacă acum câteva săptămâni am avut un mic accident pe marginea bazinului și am simțit din nou dureri în zona operată. Eu sper ca de pe 9 ianuarie, când se încheie vacanța, să încep antrenamentele cot la cot cu colegii mei”, spune Chindriș.
Asemenea coechipierilor săi, utistul și-a încasat în urmă cu două zile primul salariu redus cu 25%. „Chiar dacă am stat pe margine de la jumătatea turului, mă conformez deciziei conducerii. Fac parte din echipă și e normal să fiu pedepsit și eu. Nu ne rămâne decât să ne revenim în retur, să refacem acel grup unit din sezonul trecut și să ne îndeplinim obiectivul. Nu e imposibil să recuperăm punctele ce ne despart de primele două locuri, ca să nu mai spunem că, probabil, va fi bună și o clasare pe locul trei”, a adăugat Chindriș.
sursa: Sport Arad