Nouă nume noi la reunirea Piatrei Olt

05 Jul. 2011, 11:49 Pregătiri, amicale
Nouă nume noi** la reunirea Piatrei Olt

Lotul grupării FC Piatra Olt a început, ieri, pregătirile în
vederea abordării noului sezon. La prima ședință de pregătire,
„principalul” Dan Oprescu a avut 26 de jucători. Din precedenta
stagiune s-au regăsit 17 componenți, ceilalți sosiți în această
vară ajungând deja la un acord cu conducerea clubului sau fiind în
probe. Fostul mijlocaș al lui Alro, Mircea Voicu, a fost prezent la
reunire, fotbalistul slătinean pregătindu-se cu FC Piatra
Olt.

Reunirea lotului grupării FC Piatra Olt a adus multe noutăți în
echipa pregătită de Dan Oprescu. Alin Pavel
(mijlocaș central, 24 de ani – Național Sebiș), Carlos
Burian
(atacant, 22 de ani – CS Vladimirescu),
Andrei David (mijlocaș stânga, 19 ani – CSM
Slatina), Georgian Mormolea (fundaș dreapta, 19
ani – CS Mioveni), Ștefan Răcăreanu (atacant, 19
ani – Oltchim Râmnicu Vâlcea), Andrei Cătălin
(junior FC Argeș II), Alexandru Pârvescu (junior
FC Argeș II), Cătălin Savu (Progresul Cernica)
sunt jucătorii veniți în această perioadă la echipă. Fotbalistul
slătinean Mircea Voicu s-a alăturat și el lotului
aflat sub comanda lui Dan Oprescu, fostul mijlocaș al celor de la
Alro pregătindu-se cu FC Piatra Olt.

Din lotul care a activat sezonul trecut s-au regăsit la prima
ședință tehnică: Marinca, Bugiu, Lengyel, Ignat, Ciocan,
Giurcă, Bancu, Sandu, Ciocan, Ivan, Dragalina, Alin Mihai, Adrian
Ștefan, Huțanu, Cozea, Bogdanovici, Vâlcică
.

„Obiectivul va fi
anunțat la momentul potrivit”

Principalul grupării FC Piatra Olt, Dan Oprescu, a declarat că
lotul nu este definitiv, urmând ca până la plecarea în
cantonamentul de la Voineasa, programată pe data de 24 iulie, să
fie stabilită componența echipei. „Până la plecarea în
cantonament vom definitiva lotul. Este posibil să mai vină
jucători, dar și să plece. Este posibil orice. Am adus jucători pe
posturile de mijlocaș, fundaș dreapta, fundaș stânga și atacant.
Mircea Voicu deocamdată se pregătește cu noi. Obiectivul va fi
anunțat la momentul potrivit”
, a precizat Dan
Oprescu.

În perioada următoare, FC Piatra Olt își va desfășura pregătirile
în localitate. În primele zile, jucătorii au programat un singur
antrenament, urmând ca finalul săptămânii să le aducă două ședințe
de pregătire pe zi.

Voicu:
„Mă pregătesc cu FC Piatra Olt până când se mai gândește
Nițulescu”

Autorul golului promovării în meciul decisiv cu FCM Târgoviște,
la capătul căruia Alro și-a adjudecat locul în eșalonul secund,
slătineanul Mircea Voicu, nu a ajuns la un acord cu oficialii
divizionarei secunde.

Aflat la finalul înțelegerii, președintele Jane Nițulescu i-a
oferit mijlocașului un contract sub nivelul celui de anul trecut,
motiv pentru care despărțirea nu a putut fi evitată. Mircea Voicu
se pregătește în această perioadă sub comanda lui Dan Oprescu,
antrenorul alături de care în vara lui 2010 a bifat promovarea cu
Alro.

„Mă pregătesc cu FC Piatra Olt până când se mai
gândește Nițulescu”
, a precizat ușor ironic
fotbalistul slătinean.

Mircea Voicu se număra printre puținii fotbaliști din Slatina ai
grupării Alro. Mijlocașul de 31 de ani a evoluat în decursul
carierei la echipe precum Universitatea Craiova, CSM Râmnicu
Vâlcea, Jiul Petroșani, Pandurii Târgu Jiu și Gaz Metan Mediaș.

Andrei
David: „Am ales FC Piatra Olt pentru că se dorește
performanță”

Aflat la final de contract cu CSM Slatina, mijlocașul de 19 ani
Andrei David a ajuns la un acord cu oficialii grupării FC Piatra
Olt. Tânărul jucător al echipei Steaua București va evolua sub
formă de împrumut pentru clubul alb-vișiniu.

Mijlocașul a fost dorit și de către divizionara secundă Alro, însă
opțiunea acestuia a fost gruparea pregătită de Dan Oprescu.

„Am ales FC Piatra Olt pentru că există un proiect serios și se
dorește performanță. Îmi doresc să dau cât mai multe goluri și să
ajut echipa pentru a ne îndeplini obiectivul. După prima zi mă simt
obosit”
, a precizat Andrei David.

Sursa: Gazeta Nouă

05 Jul. 2011, 11:49 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă