Noi orizonturi pentru jucătorii Silvaniei

Noi orizonturi** pentru jucătorii Silvaniei

Președintele Silvaniei, Ioan Gurzău
așteaptă să vadă dacă oficialii lui FC Hunedoara vor primi undă
verde din partea Federației Române de Fotbal pentru fuziunea cu
gruparea șimleuană. Însă, în tot acest timp, jucătorii care au
rămas în lotul Silvaniei sunt liberi să-și caute alte angajamente.
Așadar, vom face o scurtă radiografie a fiecărui jucător care a
rămas la Șimleu Silvaniei după terminarea turului.

Marcel Petcu, tânărul portar adus
de la Rapid Jibou, însă care nu a evoluat niciun minut pentru FC
Silvania, a primit acceptul conducerii de a se pregăti alături de
Luceafărul Bălan. Dar șimleuanii nu vor să renunțe la el definitiv,
ci preferă să-l împrumute.

Daniel Ghiță, unul dintre oamenii
de bază ai defensivei, a plecat la ALRO Slatina, deci, mai aproape
de casă. Dan Mureșan, fostul căpitan de echipă, exclus din lot de
fostul antrenor Florin Fărcaș, a fost înregimentat de FC Maramureș
Universitar, după ce și FC Zalău s-a arătat interesată de
serviciile fundașului central. Dan Gavrilescu, un alt fost căpitan,
până în clipa în care a fost și el exilat la un moment dat tocmai
în Liga a III-a, a luat decizia de a se retrage spre casă, astfel
că evoluează în clipa de față pentru Olimpia Satu Mare, în Liga a
IV-a.

Gruparea condusă de Ioan Gurzău se
poate mândri cu alți doi jucători care au făcut saltul spre prima
ligă, este vorba despre Andrei Zăgrean și Andrei Pușcaș. Atacantul
originar din Alba Iulia a ajuns în lotul celor de la Poli
Timișoara, însă FC Silvania nu a primit vreun ban, deoarece
jucătorul avea stipulată o clauză în contract, conform căreia putea
părăsi echipa în această iarnă, deci, liber de contract. Pușcaș s-a
înțeles cu Astra Ploiești, risipind speranțele conducătorilor lui
FC Zalău, care sperau să-și rezolve problemele din atac cu
transferul său.

La un pas de a întregi legiunea
plecată la Luceafărul Oradea este și Vlad Pașcalău. Jibouanul trage
tare pentru a ajunge la nivelul de pregătire al posibililor săi
colegi. Adrian Hadăr a rămas tot la nivelul ligii secunde, alegând
să apere culorile celor de la Arieșul Turda, formație care nu se
află într-o situație tocmai „roză”. Situația lui Vasile Pop nu s-a
clarificat, cel puțin deocamdată, deoarece jucătorul este în
pregătiri cu Unirea Florești.

Ionuț Dănilă așteaptă verdictul
Comisiilor, sperând că-i va fi redusă suspendarea de un an de zile,
încasată după partida cu FC Baia Mare, când atacantul băcăuan l-a
bruscat și lovit pe centralul acelei întâlniri. Dănilă este la un
pas de FC Zalău, mai ales că antrenorul Marius Pașca și conducerea
și-l doresc. tocmai de aceea, el a fost inclus în lotul deplasat de
FC Zalău la Ocna Șugatag pentru cantonamentul de iarnă.

Semnul întrebării primează în cazul
lui Vasile Prodan, Lupo Lorand, Alexandru Gego și Robert Villand,
ultimul jucător din această înșiruire purtând discuții cu câteva
grupări din Ungaria, care, până în prezent, nu s-au
materializat.

„Vom da drumul oricărui
jucător care are oferte. Nu știm ce se va întâmpla încă cu echipa,
așa că nu are rost să-i ținem pe jucători. Fotbalul este meseria
lor, așa că-i vom lăsa să o profeseze”
, ne-a
mărturisit Ioan Gurzău, președintele echipei FC Silvania Șimleu
Silvaniei.

Articol scris de Ciprian
PETRAN

Pe aceeași temă