Antrenorul „Dacilor liberi”, Valentin Negoiță nu a fost
impresionat de jucătorii aflați în probe la echipa sa și a început
„curățenia” după antrenamentul de astăzi.
După ce a avut în pregătire 45 de jucători, peste 20 dintre ei
fiind în teste. Clubul timișean va reține doar șase dintre ei în
trial pentru următoarele zile. Întors din Irlanda, antrenorul
Fortunei a trecut azi la treabă și s-a convins. „Nu
prea sunt noutăți, dacă reținem unu-doi jucători cu indulgență. În
mare parte fotbaliștii aflați în probe sunt mediocri, nu pot să ne
ajute”, a declarat „Negoro”.
Printre jucătorii rămași în continuare în vederea covăcenilor se
află: Dan Rațiu (FC Chișoda, locul 1 în Liga a IV-a Timiș), atacant
în vârstă de 26 de ani ce a evoluat în Liga a III-a la mai multe
formații din Timiș, inclusiv la Fortuna în toamna lui 2007; Cosmin
Amarinei (Auto Timișoara, Liga a IV-a Timiș), portar în vârstă de
21 de ani ce a mai trecut prin curtea celor de la Alto G. Albina și
Calor Timișoara; și Cristian Gălan, fundașul dreapta în vârstă de
21 de ani de la satelitul Timișoarei.
În privința șanselor camerunezului Giddy Mok de a rămâne în satul
bănățean, Vali Negoiță se arată circumspect: „Mok din
punctul meu de vedere nu poate rămâne, e și pretenția financiară,
care nu se justifică cu nivelul lui de pregătire. Probabil va mai
sta o zi, după care va pleca”.
Bărăgan nu, restul prahovenilor da!
Singurele certitudini ale Fortunei Covaci rămân deocamdată trei din
cei patru jucători doriți de „Negoro” din Prahova. Mijlocașul
Gheorghe Bărăgan de la Petrolul Teleajen nu a mai venit din cauză
că familia sa nu a fost de acord să plece la așa o distanță.
Altfel, fundașii Mădălin Cazan, Cristian Stan (ambii Petrolul
Teleajen) și fostul portar al Chimiei Brazi, Alexandru Păsărică
sunt deja în Banat.
„Contractele nu sunt exagerate, jucătorii sunt de bun
simț. Pe Stan, juniorul de la Petrolul Teleajen, îl văd în câțiva
ani în Liga I”, Valentin Negoiță, antrenor Fortuna
Covaci
Încă un amical
Timișenii vor disputa primul amical din perioada de pregătire
sâmbătă la ora 11 în satul Carani (comuna Sânandrei) contra celor
de la Unirea Sânnicolau Mare. În data de 27 ianuarie, „Dacii” se
vor întrece și cu „Poli” II înainte de plecarea în cantonamentul de
la Buziaș.
Îl așteaptă pe Gheju
Atacantul timișorean vrea să se despartă de FCM Târgu Mureș
deoarece nu a fost de acord cu înjumătățirea salariului său. Gheju
are oferte și din Seria I de la Victoria Brănești și Săgeata
Stejaru, dar Fortuna e cea mai insistentă echipă. Deocamdată
atacantul e în stand-by și va discuta cu propria conducere.
Timișenii vor să se întărească cu jucători de experiență și susțin
că au ratat achiziționarea portarului Adrian Pascal și a fundașului
Daniel Ambruș (ambii de la FC Bihor), aceștia ajungând la Minerul
Lupeni.
Articol scris de Cornel
BIHOLARI