Nagy: „Trecerea de pe sintetic pe iarbă a fost puțin cam bruscă. Obiectivul e să fim sută la sută pregătiți cu Brașovul”

Marius ANGHEL 07 Feb. 2016, 12:46 Pregătiri, amicale
Nagy:**

UTA Bătrâna Doamnă a terminat cu trei remize o săptămână în care accentul încă s-a pus pe pregătirea fizică. Oboseala și faptul că „alb-roșii” au disputat pentru prima oară un meci de verificare pe iarbă au contat în economia confruntării cu maghiarii de la Szeged. Jocul nu a fost strălucit, ocaziile de gol au fost rare și, cu toate astea, dacă unul dintre asistenți nu ar fi anulat reușita lui Curtuiuș pentru un offside mai mult decât discutabil, „Bătrâna Doamnă” ar fi obținut succesul.

La final, Roland Nagy a recunoscut că elevii săi au avut unele dificultăți în a se acomoda cu suprafața naturală de joc. „Încheiem o săptămână plină, cu antrenamente tari și trei jocuri, la capătul cărora trebuie să admitem că nu avem ritmul pe care ni-l dorim. Pe de altă parte, nici nu e important să-l avem la această dată, vom fi din ce în ce mai mai proaspeți în săptămânile ce urmează. Obiectivul e să fim sută la sută pregătiți pentru meciul cu Brașovul, iar în acest sens e important să începem să ne antrenăm pe iarbă. S-a văzut și azi că trecerea de pe terenul sintetic pe un gazon natural, și încă unul moale, a fost puțin cam bruscă. Sperăm ca și vremea să țină cu noi în această lună”, a afirmat Roland Nagy, la finalul confruntării cu Szegedul.

„Am întâlnit un adversar bun, care are câteva săptămâni în plus la pregătire. Știam adversitatea lor, am jucat de câte ori am avut ocazia în compania lor. Până la urmă, a fost un test util pentru ambele echipe. Nu am înscris, dar nici nu am primit gol, au fost și lucruri pozitive și lucruri negative”, a adăugat antrenorul principal al „alb-roșiilor”.

Dacă Filaret și Copil și-au revenit complet și au fost folosiți în partea a doua amicalului cu maghiarii, Dobrean este tot pe margine. Între timp, lângă el a ajuns și japonezul Murakami, care, conform antrenorului Roland Nagy, va mai lipsi câteva zile de la antrenamente ca urmare a unei entorse la gleznă. Totodată, fundașii laterali, Gligor și Polgar au ieșit șchiopătând de pe gazon în partea a doua a amicalului cu Szegedul, dar, din câte se pare, ambii se confruntă doar cu contuzii și ar trebui să revină în program normal de la începutul săptămânii viitoare.

Sursa: Sport Arad

Marius ANGHEL 07 Feb. 2016, 12:46 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă