Începe numărătoarea inversă pentru UTA, pe care o desparte mai puțin de o săptămână de meciul cu Timișoara. Trecând peste discuțiile „Recaș / adevărata Poli”, e de așteptat ca vinerea viitoare să asistăm la un derby de care pot depinde multe.
Fotbalistul arădean Cassian Maghici a înfruntat ambele echipe în decurs de două zile. Și a ieșit învingător din amândouă ciocnirile: echipa sa, FC Botoșani, s-a impus vineri în fața UTA-ei cu 2-1, iar sâmbătă, la Timișoara, a câștigat 2-0.
Fotbalistul de 28 de ani care a mai jucat la CSS Gloria, West Petrom Pecica, Telecom, ACU, Unirea Alba Iulia, FC Brașov, Precizia Săcele, Victoria Brănești și Voința Sibiu nu poate fi decât suporterul echipei din orașul său. „Nu poți lua ca punct de plecare meciul amical, mai ales când e vorba de UTA cu Poli, când sunt ambiții și dacă joacă juniorii. Mi se pare că UTA are un avantaj, i-am simțit mult mai disciplinați tactic. UTA are șansă și trebuie să creadă în ea, sunt aproape convins că învinge. Sper să vină cât mai multă lume la stadion alături de echipă, de noua conducere, de domnul Falub, poate el a fost singurul care a crezut că se poate așa ceva. Aradul ar merita o promovare frumoasă, mai ales se împlinesc 60 de ani de la Cupa României cucerită în 1953, ar fi un prilej frumos de sărbătoare. Am copilărit în galeria UTA-ei și știu totul despre UTA, e normal, ca arădean, să fiu așa. Toți arădenii îi suntem datori UTA-ei, chiar dacă uneori, poate, unii o părăsim. Trebuie să fim alături de ea în orice moment”, e mesajul lui Maghici înaintea partidei de vineri seară.
„Să ne vedem în Liga I!”
În ceea ce privește experiența lui Maghici cu trupa moldavă, arădeanul îi are colegi pe foștii steliști Vali Bordeanu și Marius Croitoru, iar în iarnă au apărut ex-petrolistul Hadnagy, Gafița (Ceahlăul), dar și Alin Ignea, trecut pe la UTA. „Condițiile sunt bune, suntem pe un loc 4 care ne de speranțe să putem promova, pentru asta ne pregătim. Lumea își dorește mult o promovare, ar fi prima din istorie”, mărturisește Maghici.
Inedit, antrenorul Botoșaniului, Cristian Popovici, a decis să condimenteze dificila perioadă de pregătire hibernală cu patru meciuri în patru zile.
Confruntările cu UTA și Poli au fost precedate, miercuri și joi, de dueluri cu FC Bihor (1-2) și Luceafărul Oradea (0-0). „E perioada cea mai grea din viața unui fotbalist cea de iarnă, dar a trecut. Mai avem două meciuri, apoi intrăm în linie dreaptă pentru confruntarea cu Suceava. Luptăm la promovare cu Sportul, Tulcea, Brăila și Otopeni, e un grup din care oricare echipă poate să emită pretenții. Toate sunt echipe bine organizate”, apreciază arădeanul, bucuros că Botoșaniul are cam 4-5,000 de oameni în tribună la fiecare meci jucat acasă.
„Sper ca duelul de vineri cu UTA să fie anul viitor pe vremea asta în Liga I!”, conchide Cassian Maghici, care a mai trăit două promovări în carieră, cu FC Brașov și FCM Tg. Mureș, a doua avându-l antrenor pe Adrian Falub.
Sursa: Sport Arad