La reunirea UTA-ei s-au prezentat doar 16 jucători

Publicat: 12 Jul. 2010, 14:29 Actualizat: 12 Jul. 2010, 14:37 Pregătiri, amicale
La reunirea UTA-ei s-au prezentat  doar 16 jucători

La reunirea echipei UTA, care s-a
produs cu o săptămână întârziere față de cum era programat, s-au
prezentat doar 16 jucători, lotul urmând să se completeze în zilele
următoare cu patru juniori aflați acum la loturile naționale.

Pregătirile formației arădene vor
fi conduse de tehnicianul Roland Nagy, ajutat de Dan Stupar și Dan
Țapoș, chiar dacă aceștia nu au semnate contracte cu UTA.

„E greu să începi
antrenamentele mai târziu și să nu știi pe ce te poți baza, dar e
bine că am început. Nu știm care va fi situația la club în zilele
următoare, dar noi încercăm să ne agățăm de un fir de păr și să
facem un lot cât mai bun. Am dori să facem și un cantonament, iar
apoi să disputăm aproximativ zece meciuri amicale”
, a
declarat Roland Nagy.

Echipa se va antrena în această
săptămână la Arad, conducerea clubului încercând să perfecteze un
stagiu de pregătire pentru săptămâna viitoare la Moneasa.
„Noi am discucutat despre câteva meciuri dinainte, însă
programul s-ar putea modifica. Avea deja programat un joc cu
Ferencavros în 24 iulie, dar dacă echipa pleacă în acntonament, el
va fi anulat”
, a explicat, Dorin Stana, organizatorul
de competiții al grupării arădene.

Sursa: MEDIAFAX

Publicat: 12 Jul. 2010, 14:29 Actualizat: 12 Jul. 2010, 14:37 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă