După ce luni a sunat adunarea la Olimpic Cetate Râșnov, antrenorul Dan Bona a fost nevoit să amâne startul pregătirilor până miercuri, asta pentru că la stadion se fac ample lucrări de renovare la vestiare.
Până acum, oficialii echipei brașovene au reușit un singur transfer, cel al atacantului Ciprian Vasilache, golgheterul celor de la ACSM Codlea în turul campionatului Ligii a 4-a cu 12 goluri.
O revenire importantă în lotul echipei râșnovene este cea a fundașului central Vlad Potecu, cel care în finalul sezonului trecut a fost plecat în Anglia. În schimb, o pierdere importantă este cea a fundașului dreapta George Vlăsceanu (foto), cel care la sfârșitul anului trecut a plecat la muncă în Germania!
George Vlăsceanu (27 de ani) a semnat în vara trecută cu FC Brașov, dar a fost nevoit să plece după doar câteva etape la Cetate Râșnov. „Sincer, chiar nu credeam că angajamentul meu cu FC Brașov se va termina atât de repede. Am venit cu sufletul deschis aici și chiar mi-am dorit să joc pentru FC Brașov. Asta e viața, am bifat și eu o lună la FC Brașov”, spunea Vlăsceanu după despărțirea de FC Brașov.
La sfârșitul acestei săptămâni, elevii lui Dan Bona vor participa la Cupa Cetate Râșnov, un turneu de fotbal în sală.
Articol scris de Adi MARICA (Monitorul Expres)