Ilie Stan are zece noutăți în lotul deplasat în cantonamentul din Turcia. Cei cinci adversari din amicale ai SCM Gloria Buzău

Marius ANGHEL 03 Feb. 2020, 14:13 Pregătiri, amicale

Alături de UTA, Campionii FC Argeș, Metaloglobus, Petrolul, Farul, Viitorul Pandurii și CSM Reșița, de duminică, în cantonament în Turcia, a mers și SCM Gloria Buzău. Din campionatul Ligii 2, în Antalya, în această perioadă, se află și Rapid, Dunărea Călărași, Ripensia și Concordia Chiajna, în timp ce în Cipru sunt „U” Cluj și FK Csikszereda. Cu 12 echipe în Turcia și altele două în Cipru, dintr-un total de 19, competiția eșalonului secund din România nu se mai poate plânge că este săracă.

10 jucători noi în lotul de 25 al echipei din Buzău

Revenind la SCM Gloria Buzău, echipa antrenată de Ilie Stan va efectua în perioada 2-14 februarie un stagiu de pregătire în Antalya, delegația clubului din Crâng cuprinzând 25 de jucători, printre care zece sunt noi, față de lotul cu care s-a încheiat prima parte a sezonului.

Ilie Stan (antrenor principal), Robert Panduru, Vasile Tudose (antrenori secunzi) și Vasile Lazăr (antrenor portari) au la dispoziție pentru acest cantonament următorul lot de jucători:

portari: Relu Stoian, Rareș Șerban, Cristian Andrei;
fundași: Alexandru Gîț, Răzvan Catană, Marius Ioniță, Dragoș Ceaușel, Ciprian Perju, Gabriel Nedelea, Călin Toma, Călin Tudose;
mijlocași: Cristian Balgiu, Mihai Savin, David Stăiculescu, Cosmin Tucaliuc, Bogdan Gavrilă, Valentin Munteanu, Adelin Pîrcălabu, Dragoș Huiban, Remus Chipirliu, Iulian Roșu;
atacanți: Matei Constantinescu, Marian Chică Roșă, Constantin Stoica, Ionuț Baboi.

Noutățile față de lotul cu care s-a încheiat prima parte a sezonului sunt: Călin Toma (ex Ripensia), Mihai Savin (ex Turris Oltul), Iulian Roșu (ex Sportul Snagov), Marian Chică Roșă (ex FC Botoșani 2), Bogdan Gavrilă (ex Petrolul), Constantin Stoica (ex Sportul Snagov), Călin Tudose (ex FCSB 2), David Stăiculescu (ex FC Voluntari 2), Cristian Andrei (ex Farul) și Ionuț Baboi (juniori Gloria).

Din delelegația echipei buzoiene mai fac parte: Gigi Diaconu (șef delegație), Ovidiu Vasiloiu (medic), Gheorghe Roșu și Dănuț Boboc (masori), Cătălin Bălan (kinetoterapeut), Nicolae Florian (logistică și echipament) și Gabriel Cernat (ofițer de presă).

Cinci amicale pentru SCM Gloria în Turcia

În Tucia, SCM Gloria Buzău va disputa și cinci meciuri amicale după următorul program:

5 februarie: SCM Gloria Buzău – FC Vitosha Bistritsa (Liga 1 Bulgaria)
7 februarie: SCM Gloria Buzău – FC Olimp Khimki (Liga 3 Rusia)
9 februarie: SCM Gloria Buzău – FC Volgar Astrakhan (Liga 3 Rusia)
11 februarie: SCM Gloria Buzău BK Fremad Amager (Liga 2 Danemarca)
13 februarie: SCM Gloria Buzău FC Samgurali Tskhaltubo (Liga 2 Georgia)

În țară, echipa antrenată de Ilie Stan a desfășurat în această pregătire de iarnă două meciuri amicale, cu Turris Oltul Turnu Măgurele (scor 0-3) și Unirea Slobozia (scor 1-0).

Foto: Gloria Buzău Fotbal

Marius ANGHEL 03 Feb. 2020, 14:13 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă